Pavel Filip și secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, au participat astăzi la deschiderea oficială a Biroului de legătură al Alianței Nord Atlantice. În cadrul evenimentului, prim-ministrul R. Moldova a dat o replică celor care nu sunt de acord cu aflarea Biroului NATO la Chișinău, precizând că aceștia își ascund gândurile în spatele statutului de neutralitate, amintindu-le, totodată, că pe teritoriul R. Moldova există trupe străine staționate ilegal.

Secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, a declarat în cadrul conferinței de presă că „astăzi este punctul culminant al celor 25 de ani de colaborare între R. Moldova și NATO”.

„Astfel de Birouri sunt deschise în Kiev, Moscova și Tbilisi. Mulți oameni cred că NATO este o organizație militară, dar este greșit, pentru că NATO este o organizație politică, ce vine cu ajutor în dezvoltare și dialog. Acest birou vine ca un plus de transparență despre ce este NATO și despre ce face NATO în Moldova. Acest birou va ajuta Guvernul să lupte împotriva  corupției, să se dezvolte și, desigur, va oferi consultanță cum să se asigure în anumite situații de criză”, a declarat Rose Gottemoeller.

Oficialul alianței Nord-Atlantice a adăugat: „NATO respectă independența și neutralitatea R. Moldova; dar neutralitatea nu poate fi o piedică pentru a avea relații de colaborare”.

La rândul său, prim-ministrul Pavel Filip a precizat că, datorită ajutorului Biroului NATO de la Chișinău, vor fi sporite combaterea amenințării cibernetice, pregătirea pentru situații de urgență civile, sporire rezilienței dar vor fi în vizor și amenințările hibride. 

„Acest eveniment se încadrează perfect în viziunile acestui Guvern și vine să implementeze acordul semnat la Bruxelles cu domnul Stoltenberg. Deschiderea Biroului NATO va duce la o restartare a relațiilor dintre R. Moldova și NATO. Cooperarea activă cu UE și NATO se află în capul listei priorităților guvernării. R. Moldova își propune să fie mai aproape de NATO, de statele membre ale Alianței, fără a aduce prejudicii statutului de neutralitate al R. Moldova”, a declarat Filip.

Întrebat cum comentează faptul că deschiderea Biroului de legătură NATO este însoțit de un protest organizat de Partidul Socialist din Republica Moldova (PSRM), Filip a declarat că cei care își fac griji de neutralitate să se uite la trupele militare străine, care staționează ilegal pe teritoriul R. Moldova. 

„Toți acei care se îngrijorează foarte mult de neutralitatea R. Moldova trebuie să vadă ce face Alianța Nord Atlantică. Pentru că orice document semnat cu Alianța este menționat statutul de neutralitate. În același timp, acei care își fac griji de neutralitate ei înşişi încalcă această neutralitate; pentru că pe teritoriul R. Moldova sunt trupe militare străine, care staționează aici ilegal și cred că anume aceste persoane se ascund după statutul de neutralitate și au alte viziuni și alte gânduri”, a răspuns premierul.

------------- La 29 noiembrie 2016, premierul Pavel Filip a semnat un acord privind deschiderea biroului de legătură NATO la Chișinău cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.