Reprezentanții speciali a Chișinăului și Tiraspolului pentru segmentul transnistrean, Gheorghe Bălan și Vitali Ignatiev, au semnat azi, la Bender, patru decizii protocolare ce țin de asigurarea funcționării nestingherite a școlilor cu predare în grafia latină, situate în regiunea transnistreană; problema accesului la pământurile fermierilor aflate pe traseul Dubăsari-Tiraspol; apostilarea diplomelor de studii a Universității din Tiraspol; restabilirea legăturii telefonice mobile și staționare între ambele maluri ale Nistrului.

Considerăm că aceste soluții, acești pași care au fost întreprinși, vor contribui la mișcarea înainte pe toate dimensiunile ce țin de procesul de negocieri în domeniul transnistrean. Avem deplină deschidere și la Chișinău, și la Tiraspol, pentru a ne mișca în această direcție”, a declarat vicepremierul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan.

Referindu-se la școlile din regiunea transnistreană care se subordonează Chișinăului, vicepremierul a menționat că una din înțelegerile la care s-a ajuns ține de micșorarea la maxim a prețului la chirie.

Am discutat toate aspectele ce țin de buna funcționare a acestor școli, cu privire la extinderea perioadei contractului de chirie, cu privire la reducerea prețului de chirie, asigurarea accesului liber al profesorilor, părinților și copiilor la aceste instituții, inclusiv aspecte ce țin de îmbunătățirea infrastructurii acestor școli… Chiria va fi una simbolică. Va fi redusă până la cel mai mic preț posibil… Sperăm că în timpul apropiat condițiile acestor școli să fie unele favorizante și bune, care să contribuie la un proces educațional de calitate și de durată, dar și să fie atractiv pentru tinerii din regiune”, a precizat Bălan.

În ceea ce privește restabilirea legăturii telefonice, vicepremierul a dat asigurări că prețurile pentru convorbirile cu stânga Nistrului vor fi la nivelul convorbirilor naționale.

Așa-numitul ministru de Externe al Transnistriei, Vitali Ignatiev, spune că experții au lucrat foarte mult pentru a ajunge la un asemenea rezultat.

Părțile au dat dovadă de voință politică, de concentrare asupra unui rezultat. A fost desfășurată o activitate serioasă pentru a ajunge la aceste decizii protocolare. Transnistria s-a mișcat în direcția aspirațiilor părții moldovenești la subiectele ce țin de școlile cu predare în grafia latină, accesul la terenurile agricole și multe altele. Pentru noi este importantă semnarea acordului de apostilare a diplomelor noastre, ceea ce va permite absolvenților noștri să-și realizeze în deplina măsură drepturile lor la educație”, a menționat el.

Deschide.MD, amintește că o reuniune în formatul „5+2”(Transnistria, R. Moldova, Ucraina, Rusia şi Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), alături de SUA şi UE, ca observatori externi), va avea loc pe data de 27-28 noiembrie la Viena.
 
La reuniune urmează a fi discutat conținutul „Pachetului Berlin plus”, care prezintă opt subiecte de bază: accesul proprietarilor la pământurile din raionul Dubăsari; școlile cu predare în grafie latină; asigurarea libertății de circulație; podul de la Gura Bâcului; restabilirea legăturii telefonice între ambele maluri ale râului Nistru; înregistrarea mijloacelor de transport din regiunea transnistreană la Registru și schimbarea plăcuțelor de înmatriculare pe altele fără așa-numite „însemne de stat”. Toate subiectele dezbătute reprezintă interesele Chișinăului.
 
Precizăm că ultima reuniune în formatul 5+2 a vut loc la Berlin în vara anului 2016. Negocierile de la Berlin în formatul „5+2” s-au încheiat cu semnarea unui protocol. Documentul conţine acţiunile pe care şi le-au propus să le realizeze părţile în viitorul apropiat pentru a reglementa conflictul transnistrean.