Unul dintre inițiatorii referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă, președintele fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban, s-a prezentat astăzi la urnele de vot împreună cu soția și cei doi copii. Familia Ceban, la unison, a declarat că s-au exprimat votul pentru un oraș mai frumos și mai confortabil.

Ne-am exprimat astăzi votul pentru un oraș mai frumos pentru toată lumea, mai conformabil, mai bun, mai prietenos. Pentru ca în oraș să nu fie corupție”, a declarat Ceban.

Întrebat ce vor face în cazul în care acest referendum nu trece, Ceban a precizat că în acest sens sunt prevederi legislative foarte clare. Însă, Ceban nu a spus nimic despre acțiunile viitoare ale fracțiunii PSRM din CMC, precizând doar că acestea vor fi făcute publice ulterior.

Totodată, Ceban s-a arătat optimist privind prezența la vot, precizând că nu este nicio problemă în faptul că de dimineață „nu s-a înghesuit lumea să voteze”, iar cine are această viziune, poate să o facă pe tot parcursul zilei.

Pentru revocarea lui Dorin Chirtoacă sunt necesare voturile „pentru" a cel puţin 163 570 de alegători.

Dacă primarul va fi revocat din funcție, vor fi organizate alegeri locale noi, care cel mai probabil ar trebui să aibă loc în primăvara anului viitor.