Inițiativa PLDM, prin care urmează ca sintagma „limba moldovenească” să fie schimbată cu sintagma „limba română” în Constituție, a trecut azi prin Comisia de cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Surpriza a constituit-o faptul că Dumitru Diacov, președintele de onoare al PDM, a votat pentru schimbarea art. 13 al Constituției. 

„Nu sunt prima data la discuții de genul ăsta. Câteodată ajungem la cititul moralei. Cred că e o problemă specifică Republicii Moldova. În 94 când a fost votată Constituția, am pledat de la microfon, ridicați stenogramele, că limba vorbită în R. Moldova este limba română. Și nu sunt obligat nimănui să-i confirm asta. Și i-am rugat foarte mult pe agrarieni să voteze limba română și să nu umblăm după asta cu diverse formule. Nu s-a acceptat”, a spus Diacov în fața celorlalți membrii ai Comisiei.

De menționat este faptul că Dumitru Diacov a dat votul decisiv, care a făcut ca inițiativa legislativă să primească avizul pozitiv în Comisie. Astfel, 5 membri ai Comisiei au votat „pentru”. Aceștia sunt Maria Ciobanu ( PLDM ), Lilian Carp (PL), Vladimir Hotineanu, Dumitru Diacov și Nicolae Juravschi, toți de la PDM. Împotrivă au fost deputații Nicolae Dudoglu de la PDM și socialiștii Marina Radvan și Vlad Bătrâncea. De la vot s-a abținut deputata Elena Gudumac de la PDM.

Inițiativa legislativă cu privire la modificarea articolului 13 din Constituție a fost înaintată de deputații fracțiunii Partidului Liberal Democrat. Înalta Curte a stabilit, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că inițiativa deputaților PLDM este constituțională.