Regiunea transnistreană va avea două mandate de deputat în urma alegerilor parlamentare din 2018, care se vor desfășura în baza sistemului mixt. Decizia a fost luată azi în cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente.

Astfel, o circumscripție electorală va fi oferită raioanelor Dubăsari, Camenca, Rîbnița și Grigoriopol, pe când cealaltă circumscripție – raioanelor Tiraspol, Slobozia și municipiul Tighina. Decizia a fost susținută cu votul a 10 membri ai Comisiei.

Totodată, s-a decis ca pentru diaspora să fie oferite 3 circumscripții. O circumscripție pentru teritoriile aflate la Est de Republica Moldova, altă circumscripție – pentru Vest, iar a treia circumscripție pentru SUA și Canada.

Alte 46 de circumscripții cuprind unitățile administrativ teritoriale de nivelul doi, inclusiv municipiile Chișinău (11 circumscripții) și Bălți (2 circumscripții), dar și UTA Găgăuzia (2 circumscripții).

În acest sens a fost aprobată Hotărârea cu privire la formarea celor 51 de circumscripții care urmează să fie expediat Guvernului spre aprobare.