Asociația Promo-LEX propune crearea a șase circumscripții uninominale permanente peste hotarele țării. Potrivit unui comunicat de presă, experții asociației au utilizat doi indicatori la determinarea numărului de circumscripții: numărul de cetățeni aflați peste hotare, conform datelor MAEIE și numărul de alegători care au participat la ultimul scrutin național – alegerile prezidențiale din 2016.

Astfel, se propune crearea a 3 circumscripții pentru țările membre ale Uniunii Europene, Norvegia, Islanda, Elveţia, Liechtenstein, San Marino, ţările din Europa de Sud-Est care nu sunt membre ale Uniunii Europene, Turcia, Israel;
2 circumscripții - țările membre ale Comunității Statelor Independente, Ucraina, Georgia, Asia, Orientul Mijlociu;
1 circumscripție - America de Nord, America de Sud, Africa, Australia, Noua Zeelandă.

Întreaga metodologie de calcul aplicată de Promo-LEX și opinia formulată poate fi lecturată pe site-ul asociației.

Precizăm că în cadrul ședinței din 24 octombrie a Comisiei naționale cu privire la crearea circumscripțiilor uninominale permanente va fi adoptată hotărârea referitor la constituirea circumscripțiilor. La această etapă membrii comisiei au propus crearea a 46 circumscripții uninominale în Republica Moldova, iar 5 circumscripții urmează să le revină Diasporei și regiunii transnistrene.