Partidul Liberal Democrat din Moldova, care este membru cu statut de observator în cadrul Partidului Popular European, a pledat în favoarea obținerii unui statut similar și de către formațiunile solicitante PAS și Platforma DA. În cadrul unei vizite efectuate la Bruxelles, în perioada 16 - 19 octombrie, președintele PLDM, Viorel Cibotaru, și vicepreședintele, Vadim Pistrinciuc, au avut mai multe întrevederi cu factori de decizie din PPE, inclusiv cu liderul popularilor europeni, Joseph Daul, cu șeful Departamentului UE pentru Țările din Parteneriatul Estic, Dirk Schuebel, cu eurodeputații PNL (România), alte persoane de rang înalt din cadrul instituțiilor europene, este menționat într-un comunicat de presă al liberal-democraților.

Împreună cu liderii celor două forțe politice pro-europene de opoziție din Republica Moldova, delegația PLDM a participat la activitatea grupului de lucru privind evaluarea partidelor aplicante, susținând activ demersul PAS și al PPDA de a accede în familia celui mai important partid politic din Europa. Viorel Cibotaru a remarcat faptul că PLDM, PAS și PPDA au cooperat cu succes la prezidențiale, au participat activ la acțiuni de protest împotriva votului mixt, au expus poziții comune vis-a-vis de actuala guvernare. Cele trei partide discută astăzi și despre necesitatea creării unui front larg antioligarhic și pro-european.

În aceeași ordine de idei, delegația PLDM a promovat mesajul privind necesitatea consolidării forțelor politice veritabil pro-europene și antioligarhice, crearea unui front comun pentru stoparea erodării democratice a statului, scoaterea din captivitate a instituțiilor, reformarea justiţiei, combaterea corupţiei și întoarcerea suveranității poporului. Concluzia generală a discuțiilor avute este că oficialii europeni cunosc în detalii situația actuală din Republica Moldova și urmăresc cu atenție derapajele democratice ale guvernării, care și-a consumat creditul de încredere și nu mai poate miza pe finanțări europene, fără a face dovada implementării pe bune a reformelor.

La întrevederea cu grupul de europarlamentari din PNL, membri ai fracțiunii PPE în Parlamentul European, Viorel Cibotaru s-a axat pe înțelegerea a celor ce se întâmplă astăzi în RM, deraierea de la normele democratice, presiunile și intimidările la adresa opoziției. Liderul PLDM a exprimat opinia ca europarlamentarii din partea României, chiar dacă reprezintă grupuri diferite, să caute căile cele mai potrivite pentru a avea o poziție comună, care să reflecte așteptările oamenilor și realitățile din Republica Moldova, dar nu să sprijine un regim antidemocratic și un joc bicefal.

În cadrul întâlnirii cu președintele PPE, Viorel Cibotaru a apreciat importanța demersului personal al lui Joseph Daul, dar și al popularilor europeni în susținerea procesului de consolidare a forțelor pro-europene și al democrației în Republica Moldova. La fel, Viorel Cibotaru i-a mulțumit lui Joseph Daul pentru sprijinul constant pe care îl acordă procesului de revigorare și transformare a PLDM.

Președintele PPE a accentuat că schimbarea sistemului electoral, în pofida poziției comune a Comisiei de la Veneția și a instituțiilor europene, va lovi dureros în șansele opoziției de a reprezenta oamenii în Parlament și a reiterat în context necesitatea creării unei platforme unice a celor trei partide de opoziție, urându-le succes în atingerea acestui obiectiv.

Vizita la Bruxelles a liderilor partidelor pro-europene de opoziție a fost organizată de Fundaţia Konrad Adenauer Stiftung.