La scurt timp după ce liderul PAS Maia Sandu a fost audiat de procurorii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Procuratura Generală a emis un comunicat de presă, în care sunt oferite detalii referitoare la aceste audieri.

„Invitarea la audieri este o măsură necesară, care se aplică în toate cazurile de acest gen în scopul bunei desfăşurări pe mai departe a măsurilor procedurale legale. De asemenea, motivaţia aducerii la cunoştinţa denunţătorului a prevederilor legate este o măsură obligatorie, nu opţională, impusă de rigorile art.263 alin.(7) din Codul de procedură penală, potrivit cărora: persoanei care face denunţ sau plîngere i se explică răspunderea pe care o poartă în caz dacă denunţul sau plîngerea este intenţionat calomnios/oasă, fapt care se consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în conţinutul denunţului sau al plîngerii şi se confirmă prin semnătura persoanei care a făcut denunţul sau plîngerea", este menționat în comuniactul Procuraturii. 

Mai mult decât atât procurorii susțin că „preşedintele PAS, Maia Sandu, nu a dorit să ofere astăzi procurorului detalii suplimentare privind fapta denunţată, optând pentru o noua audiere în cursul zilei de mîine”.

Astăzi Maia Sandu a fost întrebată de presă cum califică faptul că a fost preîntâmpinată în legătură cu răspunderea pe care o poartă în cazul unui denunț fals.

„Interpretăm acest lucru ca o intenție de intimidare în contextul în care ne amintim de denunțul lui Igor Dodon la care pur și simplu am primit un răspuns fără niciun element de spectacol. Aici s-a mers mai departe și procurorul a ținut să continuie acest spectacol și să-mi aducă la cunoștință această prevedere din Codul Penal, prin care a sperat că voi renunța la acest denunț...”, a declarat președintele PAS. 

---------------- Deschide.MD amintește că Procuratura Generală a venit cu un răspuns la denunțul Maiei Sandu împotriva președintelui Igor Dodon, menționând că „potrivit prevederilor art. 81, alin 2 al Legii Supreme, Președintele Republicii Moldova se bucură de imunitate și nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului”.

---------------- Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Maia Sandu a fost astăzi invitată de procurori pentru a i se aduce la cunoștință prevederile articolul 311 din Codul Penal despre răspunderea penală în cazul unui denunț fals. Deși a calificat acest lucru ca fiind o intimidare, Maia Sandu a semnat și a declarat că nu renunță la acest denunț, astfel liderei PAS i-a fost acordată calitatea de martor.