Moscova va face tot posibilul pentru soluționarea diferendului transnistrean, a promis președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, într-o întâlnire cu omologul său moldovean Igor Dodon, marți, la Soci - celebra stațiune pe coasta rusă a Mării Negre - în marja Consiliului șefilor de stat din CSI și a Consiliului Economic Eurasiatic, relatează agenția de presă TASS.

„Vom face tot ce este necesar pentru soluționarea conflictului transnistrean, vom garanta cu siguranță acele înțelegeri care pot și trebuie să apară în cele din urmă pentru a rezolva această problemă o dată pentru totdeauna în interesul tuturor persoanelor care trăiesc acolo", a afirmat Putin.

La rândul său, Dodon și-a exprimat recunoștința față de Federația Rusă — „din partea poporului moldovenesc din partea stângă și dreaptă a Nistrului" — pentru poziția acesteia în procesul de soluționare a conflictului transnistrean.

Igor Dodon a spus că după alegerile parlamentare care vor avea loc anul viitor în Republica Moldova se va reveni la reglementarea politică a conflictului din Transnistria. „Sunt sigur că va exista un parlament pro-moldovenesc la Chișinău care se va orienta spre rezolvarea acestei probleme foarte importante", a adăugat el.

În același timp, președintele Vladimir Putin a recunoscut că apreciază în mod deosebit eforturile lui Igor Dodon de a normaliza relațiile ruso-moldovene.

„Apreciem eforturile dumneavoastră de a normaliza relațiile ruso-moldovene, vedem că acest proces nu este ușor, dar plecăm de la faptul că atât poporul moldovean, cât și poporul Federației Ruse sunt interesate de o evoluție pozitivă", a spus șeful statului rus.

Putin a declarat că Rusia „fără îndoială, își va construi pe viitor contactele economice pornind de la nivelul interacțiunii noastre politice".

„În prezent, dorim să vă sprijinim intenția sinceră de a reclădi și de a dezvolta relațiile ruso-moldovene", l-a asigurat pe Dodon președintele rus.

La nivel guvernamental, relațiile dintre Moscova și Chișinău s-au tensionat după ce executivul moldovean a expulzat cinci diplomați ruși de la Ambasada Federației Ruse din Republica Moldova și l-a declarat pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin persona non grata. În plus, Moscova a criticat intenția Chișinăului de a supune dezbaterii la recenta Adunare Generală a ONU problema retragerii trupelor ruse din Transnistria.

Președintele moldovean, care duce o politică de apropiere de Rusia, are relații excelente cu Moscova, în special cu șeful statului rus Vladimir Putin.

Sursa: Agerpres.ro