Parlamentul a votat proiectul de hotărâre privind formarea unui grup de lucru pentru elaborarea proiectului de modificare și completare a Constituției prin introducerea în textul Legii Supreme a unei referințe care spune clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană. Hotărârea a fost susținută de deputații coaliției majoritare.

Din grupul de lucru vor face parte deputații: Mihaela Spătaru și Eugen Carpov (GPE), Sergiu Sîrbu și Raisa Apolschi (PDM). Reprezentanții PSRM, PCRM, PLDM și PL au refuzat să delege reprezentanți. 

În cadrul dezbaterilor proiectului, liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, a declarat că introducerea acestei referințe nu va schimba situația din Republica Moldova.

Trebuie să analizați. Constituția nu este ceea, ce noi vrem să băgăm în ea. Noțiunea de „integrare europeană” nu are caracter juridic, ci social-politic. Din care parte vreți să alipiți în Constituție această noțiune? Aceasta este calea de dezvoltare a țării, nu ține de norme legislative”, a spus el.

Socialistul Vladimir Țurcan a menționat că integrarea europeană nu este cea mai stringentă problemă a Republicii Moldova.

Este cea mai importantă problemă, la ziua de azi, pentru societatea și statul Republica Moldova. Nu considerați că această problemă trebuie supusă referendumului?”, l-a întrebat deputatul PSRM pe președintele Parlamentului Andrian Candu.

În răspunsul său, speakerul a declarat că grupul de lucru va decide dacă este necesară organizarea plebiscitului.

Deputatul liberal-democrat, Iurie Țap, este de părerea că aceste modificări ale Constituției nu vor aduce „binele cetățenilor” Republicii Moldova.

Puterea trebuie să adune țara, nu s-o dezbine. Ce vom obține sub aspect politic atunci când acest proiect va fi realizat? Această decizie va îmbunătăți situația sau va facilita soluționarea problemei transnistrene? Dar ceea ce ține de starea lucrurilor legate de UTA Găgăuzia? Cineva va folosi cu lux de amănunte pentru a dezbina și mai mult țara… Am putea fi învinuiți de cetățeni de fățărnicie, am putea fi numiți ipocriți… Cetățenii așteaptă să nu modificăm Constituția… Nu, pro Europa trebuie să fiți, ci pro Moldova. Avem nevoie de a schimba starea lucrurilor de aici, avem nevoie de lupta reală împotriva corupției, de reforme sistemice profunde care ar genera dezvoltare”, a declarat el.

Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a menționat că este nevoie de o mobilizare totală a cetățenilor țării.

Una dintre problemele fundamentale ale Republicii Moldova, și prin asta suntem diferiți de toate fostele republici ale Uniunii Sovietice, este că există două tabere. Una spune: ”Hai să ne unim și o să aveți pensii, salarii și totul va fi bine”, iar alta spune: ”Hai în Soiuzul acela, Tamojenîi (Uniunea Vamală)”. Tot așa, nu trebuie să munciți, să vă chinuiți, să vă organizați și o să fiți fericiți. Aceste două tabere antagoniste împart Republica Moldova pe baricade și noi nicidecum nu putem să ne unim. Republica Moldova poate să realizeze succese numai dacă mobilizează toată populația”, a spus el.

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că modificarea Constituției nu va schimba situația din Republica Moldova, și asta din motivul că statul deja are un acord semnat cu Uniunea Europeană.

Dacă avem Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, la ce ne mai trebuie această introducere? Acordul de Asociere spune că drumul nostru este integrarea în Uniunea Europeană”, a menționat el.

Grupul de inițiativă va elabora și va prezenta Parlamentului în termen de 45 de zile proiectul privind modificarea Constituției, „luând act de concluziile Curții Constituționale privind orientarea Republicii Moldova la spațiul valoric democratic european, ca element definitoriu al identității constituționale”.

Deputații au propus ca în cadrul elaborării proiectului să fie antrenați specialiștii din Secretariatul Parlamentului, Cancelariei de Stat, reprezentanți ai administrației publice locale, dar și specialiști și experți independenți.

----Amintim că Partidul Democrat din Moldova a anunțat la data de 12 septembrie despre intenția de a modifica Constituția prin introducerea în textul Legii Supreme a unei referințe care spune clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană. 

Am hotărât să inițiem modificarea Constituției prin introducerea unei referințe care spune clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană. Facem acest lucru, pentru că ne dorim ca toată lumea să înțeleagă clar că direcția pe care mergem este integrarea europeană, iar toate instituțiile statului să acționeze doar pe această direcție, indiferent de schimbările politice care au loc în viitor sau de interesele unor sau altor persoane”, a declarat atunci președintele PD, Vlad Plahotniuc.

Liderul PD a precizat că această inițiativă pornește de la o decizie a Curții Constituționale din 9 octombrie 2014, prin care Înalta Curte a constatat că orientarea spre spațiul valoric democratic european este un element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova.

Știrea se actualizează!