Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) cere Parlamentului să inițieze un referendum consultativ privind anularea votului mixt. Totodată, în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, liderul PPDA Andrei Năstase a comentat poziția partidului referitor la referendumul anti-Chirtoacă, dar și investigația care a apărut ieri în mass-media cu privire la finanțarea deplasărilor sale și a liderului PAS, Maia Sandu.

Conducerea PPDA susține că necesitatea organizării unui referendum consultativ este motivată de faptul că schimbarea sistemului electoral va duce la faptul că jumătate dintre deputații viitorului Parlament pot fi aleși de o simplă minoritate. Sute de mii de cetățeni riscă să rămână fără reprezentare în cadrul organului suprem legislativ, chiar dacă vor participa la alegeri.

„Cerem Parlamentului să anunțe data unui referendum consultativ în subiectul anulării votului mixt. Totodată, solicităm ca compania Tele-Radio Moldova să reflecte echidistant și imparțial tema referendumului și să asigure suficient timp pentru dezbateri, cu participarea părților implicate, și, obligatoriu, cu semnatarii acestei declarații”, a declarat Andrei Năstase. 

În cadrul aceleași conferințe de presă, vicepreședintele PPDA Alexandru Slusari a comentat dezbaterile de ieri din cadrul Parlamentului European.

„Au declarat foarte dur relațiile cu Moldova. Niciodată nu au fost relațiile la așa un nivel. În cele mai dese afirmații auzite ieri în Parlamentul European s-au auzit cuvinte ca corupție, oligarhi, justiție incorectă. Chiar și cei care au susținut, nu atât R. Moldova cât pe Plahotniuc au spus cât de negativ este schimbarea sistemului electoral. Odată cu adoptarea votului mixt, Plahotniuc a uitat de orice acord cu partidele pro-europene și de relațiile cu UE”, a declarat Slusari.  

Referitor la referendumul anti-Chirtoacă, Năstase nu a dat un răspuns exact dacă PPDA va participa la referendum sau nu, însă a declarat că susținătorii partidului pot să facă ce doresc:  participe sau nu, să voteze pro sau contra

„Această idee de referendum în Chișinău este astăzi profanată de binomul Plahotniuc-Dodon și este transformată în jocuri politice la care PPDA nu participă. Indiferent de rezultatele Referendumului Capitala va fi condusă de interpușii lui Plahotniuc. Reiterez că PPDA nu participă și nu intră în jocul murdar de acaparare a Chișinăului, iar locuitorii Capitalei vor decide în ce mod vor acționa: vor participa sau nu, vor vota pro sau contra. Unica soluție de blocare a situației este demisia de onoare a lui Chirtoacă”, a declarat Năstase. 

------------------- Rugat să comenteze investigația jurnalistică care a apărut ieri în mass-media referitor la finanțarea „lobby trip”-uri la instituţiile europene pentru Maia Sandu și Andrei Năstase, liderul PPDA s-a făcut că nu știe despre ce este vorba și a glumit spunând că: „Vă referiți probabil la Bogdan Târdea, știam că el are rădăcini în Kazachstan”. 

„Nu cometez inepțiile elaborate la GBC. Noi dacă am putea scăpa de oligarhul nostru nu ca să ne mai legăm și cu alți oligarhi”, a spus Năstase.