Deputații din Grupul Parlamentar Popular European propun Parlamentului un proiect de lege ce prevede posibilitatea tragerii la răspundere a persoanelor cu înaltă funcție de stat pentru neexecutarea hotărârilor instanței de judecată sau a hotărârilor Curții Constituționale, se menționează într-un comunicat de presă.

Grupul PPE inițiază o modificare în Codul Penal, prin care șeful statului să poată fi tras la răspundere pentru nerespectarea Hotărârilor Curții Constituționale.
 
Mai exact, deputații din GPE propun modificarea Codului Penal al Republicii Moldova, articolul 320, prin introducerea hotărârilor Curții Constituționale ca acte obligatorii pentru a fi executate - neexecutarea acestora, soldându-se cu tragerea la răspundere penală a persoanelor cu rea intenție.
„Cum e posibil ca un simplu cetățean care încalcă deciziile instanțelor de judecată să fie pedepsit penal, iar președintele țării, care nu execută decizille Curții Constituționale să nu fie sancționat în niciun fel?! Mai mult ca atât, afirmă public, cu rea credință, că va sabota orice decizie a Curții”, argumentează vicepreședintele Parlamentului, Iurie Leancă.
Astfel, în cazul în care proiectul de lege va fi aprobat de Parlament, președintele Igor Dodon ar putea fi tras la răspundere penală pentru neexecutarea Hotărârii Curții Constituționale. Potrivit actualei ediții a Codului Penal, acesta ar risca o amendă de până la 35.500 de lei, până la 200 ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau chiar detenție pe un termen de până la 2 ani.