Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, anunță că nu mai crede în integrarea europeană a Republicii Moldova și cetățenii nu trebuie amăgiți. Declarațiile au fost făcute azi, în fața presei, în timpul ședinței Parlamentului.

Integrarea europeană înseamnă o expresie politică. Corect este integrarea în Uniunea Europeană. Dacă ne dorim integrare europeană, trebuie să ne unim cu România, de aceea trebuie să completăm „integrare europeană prin unire cu România”. Atunci noi la sigur ne integrăm în Uniunea Europeană. Eu nu sunt politician care să spun minciuni, să manipulez. Eu vă spun: dacă în anul 2009 eu credeam în integrare europeană, acum eu nu mai cred și nu este. Toată lumea vorbește, numai nu la microfon. Situația cu Brexit-ul, război, probleme, migranții. Unde în funcția la Federica Mogherini (Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate – n.r.) este cuvântul extindere? Doar negocieri. Așa cum negociem noi în formatul „5+2” de 25 de ani”, a declarat Ghimpu.

Potrivit liderului PL, scopul său nu este de a amăgi cetățenii, așa cum ar face alte forțe politice din Republica Moldova.

Este clar, la etapa actuală nu trebuie să amăgim cetățenii. Pot și eu să spun ca ceilalți că ne vom integra mâine, și că limba moldovenească, și că Vaniușa, și Tolică, și Mișâcă, dar nu este scopul meu și a partidului pe care îl conduc să amăgim lumea. Am fost pentru, acum am înțeles că nu este. De aceea trebuie să spunem oamenilor cum putem noi schimba lucrurile spre bine”, a menționat el.

Totodată, Mihai Ghimpu a anunțat despre inițiativa fracțiunii PL privind înregistrarea unei hotărâri ce presupune suspendarea din funcție a președintelui Igor Dodon și organizarea unui referendum de demitere a acestuia.

Potrivit liderului PL, șeful statului Igor Dodon trebuie coborât cu picioarele pe pământ, după ce a făcut declarații „cu lepădături” și le-a interzis militarilor moldoveni să meargă la exerciții în Ucraina”.

În acest sens, Ghimpu a propus fracțiunilor PDM, PCRM, PLDM și Grupului Popular European să se alăture acestei inițiative.