Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a avut ieri, 20 septembrie 2017, o întrevedere cu asistentul adjunct principal al secretarului de stat SUA, Elisabeth I. Millard, Biroul Afaceri Europene şi Eurasiatice, în marja sesiunii Adunării Generale ONU, la New York, potrivit unui comunicat de presă al MAEIE.

Discuţiile au vizat subiecte importante ale agendei politice bilaterale, dinamizarea cooperării pe multiple paliere în contextul relansării Dialogului Strategic dintre ţările noastre, evoluţiile din Republica Moldova şi acţiunile efectuate de Guvern în vederea realizării reformelor.

Interlocutorul american a reiterat deschiderea SUA pentru dialog, susţinerea în promovarea reformelor democratice şi încurajarea continuării parcursului european al Republicii Moldova.

Oficialii au efectuat, de asemenea, un schimb util de opinii cu privire la mediul internaţional de securitate, atât în contextul evoluţiilor recente, cât şi cu privire la cooperarea dintre ONU şi organizaţiile regionale relevante.