Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezentat astăzi, în cadrul unui briefing de presă, pachetul de proiecte de legi care vor fi expediate Parlamentului spre examinare în regim de urgență.

Inițiativele sale vizează domenii din sectorul social, economic și bugetar-fiscal. Șeful statului nu a anunțat de unde vor fi luate surse financiare pentru implementarea acestor proiecte.

Printre inițiativele legislative ce țin de blocul social, șeful statului a enumerat următoarele: revenirea la vârsta de pensionare care a fost stipulată în lege până la 1 aprilie; indexarea pensiilor de două ori pe an; stabilirea unui termen minim garantat de 5 ani de primire a pensiei de către urmași, în cazul decesului prematur al beneficiariului pensiei pentru limita de vârstă; efectuarea unui examen profilactic medical anual gratuit pentru toți cetățenii R. Moldova, incluzând cel puțin, analiza generală a sângelui și radiografia cutiei toracice; majorarea salariilor la lucrători tehnici și de deservire în cadrul instituțiilor de stat.

Un alt proiect ține de implementarea programului ipotecar pentru familiile tinere „care au vârsta până în 35 ani. Să le fie oferit un credit ipotecar cu garanție de stat cu scadența de 20 de ani, cu o dobândă de până la 5%. Mă voi adresa partenerilor externi pentru a găsi surse de finanțare, deoarece ele pot fi doar externe, cu garanții de stat, pentru a oferi cetățenilor posibilitatea și motivarea suplimentară de a rămâne în țară”, a declarat Dodon.

Din blocul economic fac parte proiectele de legi, cum ar fi fixarea a unei cote TVA de 20% pentru agricultori cu restituirea banilor sub formă de subvenții; stabilirea unei cote speciale de 36% de impozitare a veniturilor obținute de băncile comerciale din diferența de curs valutar. Potrivit lui Dodon, acest lucru este necesar în contextul în care instituțiile financiare se ocupă de speculații pe piața valutară, în urma cărora au de suferit cetățenii.

Ei se joacă cu cursul valutar din contul nostru, din contul cetățenilor. Cresc prețurile. Lasă-i să plătească impozit la stat. Asta ar da 200-300 milioane de lei anual în buget”, a declarat el.

Șeful statului a propus și introducerea în legislație a unei prevederi ce ar permite demisia Guvernului în cazul în care este încălcată procedura de aprobare a politicii bugetar-fiscale și vamale.

Considerăm că Guvernul poate fi demis în cazul în care la data de 1 iunie a aprobat la nivel de executiv politica bugetar-fiscală pentru anul următor; dacă până la 15 august nu prezintă raportul de executare a bugetului pentru anul curent; în cazul în care până la 15 octombrie nu prezintă în Parlament legile bugetelor. Acesta trebuie să fie motiv de inițiere a demisiei Guvernului”, a anunțat Dodon.

Președintele a revenit la propunerea sa privind organizarea audierilor parlamentare cu privire la asistența financiară acordată pentru Republica Moldova în ultimii ani. Dodon susține că Guvernul trebuie să prezinte o informație detaliată la acest capitol.

Aceste inițiative vor fi înregistrate și înaintate în regim prioritar Parlamentului. Ține de cei din majoritatea parlamentară – să le aprobe sau nu. Însă eu voi merge și voi asigura ca toți cetățenii să cunoască care este propunerea președintelui și ce face Guvernul Filip și majoritatea parlamentară”, a afirmat el.

----În ceea ce privește șefia Ministerului Apărării, Igor Dodon a menționat că candidatura lui Eugen Sturza, propusă de PDM, nu va trece. Dodon a spus că este gata să încalce hotărârea Curții Constituționale, însă nu va semna decretul de numire a persoanelor neprofesioniste la conducerea instituției.

Ceea ce ține de participarea militarilor moldoveni la exercițiile externe și modificarea Legii cu privire la Apărarea Națională, Dodon a spus că această inițiativă contravine Constituției, unde este expres indicat cine este comandantul suprem al Forțelor Armate.

Referindu-se la inițiativa cu privire la modificarea Constituției privind introducerea în Legea Supremă a referinței care ar spune clar că orientarea strategică a R. Moldova este integrarea europeană, șeful statului i-a sugerat autorităților să nu fie „mai catolici decât Papa de la Roma”.

El a precizat că integrarea europeană din ultimii ani este manifestată prin arborarea drapelelor UE pe clădirile instituțiilor de stat, însă nu se întreprind măsuri pentru a opri furtul surselor bugetare.

Mă adresez către UE. Veți permite ca valorile europene să fie utilizate pentru cizelarea imaginii unui partid politic de la guvernare?”, a spus el.

Dodon nu a exclus că va iniția un referendum consultativ privind vectorul politic extern în cadrul căruia cetățenii se vor expune pentru aderarea la Uniunea Eurasiatică, nu și Uniunea Europeană.

Vorbind despre legile retrimise în Parlament spre revotare, Igor Dodon a dat de înțeles că a procedat corect din motiv că aceste legi nu vor duce la nimic bun. Șeful statului a menționat că una dintre legi prevede micșorarea vârstei de îngrijire a copilului de la 6 la 4 ani, alta prevede lichidarea Academiei de Știință. Potrivit lui, chiar dacă a fost criticat de mediul academic, azi el a rămas unicul apărător al AȘM.

În ceea ce privește tichetele de masă, inițiativa promovată de speakerul Andrian Candu, președintele a declarat că prin acest proiect se promovează evaziunea fiscală. Referitor la modificarea Legii cu privire la energetică, șeful statului a spus că această inițiativă va permite Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să-și aprobe salariile fără permisiunea Parlamentului.

Vorbind despre relațiile cu Guvernul și Parlamentul, Igor Dodon a spus că este gata să conlucreze, însă nu va veni în fața lui Pavel Filip și Andrian Candu cu raport: „Plahotniuc, în interesele, nu știu, americanilor poate, vrea să facă administrare externă ca în România. Acolo toate instituțiile de forță se află sub conducerea americanilor. Plahotniuc încearcă să demoleze instituția prezidențială pe care nu o controlează… Instituția prezidențială care are atribuții conform Constituției ei o demolează pentru că nu le place, pentru că nu-i ascultă, nu vine la raport. Revolta, revoluția este ultima. Dacă o să ajungem acolo nu o să fie bine pentru nimeni. Sunt o mulțime de alte activități, de acțiuni. Nu exclud că vom merge pe formula nepromulgării a niciunei inițiative a majorității parlamentare și Guvernului. Nu exclud că vor fi și alte lucruri”.