Președintele Igor Dodon își exprimă îngrijorarea pentru soarta comunității largi de români și moldoveni care locuiesc pe teritoriul Ucrainei, după ce Rada de la Kiev a decis desființarea școlilor cu predare în limba română. Chiar dacă operează cu noțiunea de „limba maternă”, șeful statului vine cu un apel către autoritățile de la Kiev să-și reconsidere noile politici în adresa minorităților etnoculturale și le amintește că în Moldova sunt respectate drepturile comunității ucrainene.

„Majoritatea absolută a țărilor care sunt polietnice și multiculturale se străduiesc să asigure respectarea acestor drepturi. În acest context, îmi exprim îngrijorarea pentru situația comunității deosebit de largi de români și moldoveni care locuiesc pe teritoriul Ucrainei, o comunitate care în prezent riscă să fie supusă unui proces de deznaționalizare printr-o lege nedreaptă impusă la Kiev”, scrie Dodon.

Șeful statului este de părerea că noua Lege a Educatiei adoptată de Rada de la Kiev va duce la desființarea sistemului de învățământ în „limba maternă” pentru minoritățile etnoculturale din Ucraina.

„Există deja numeroase reacții din partea românilor și moldovenilor localizați în Ucraina, precum și din partea altor grupuri etnice, care solicită ajutorul statelor vecine și al organizațiilor internaționale și cer luarea unei atitudini cît mai grabnice în acest sens”, adaugă demnitarul, solicitând o abordare constructivă din partea statului vecin.

-- Vom aminti că premierul Pavel Filip a discutat cu omologul său Volodimir Groisman despre noua lege a învățământului adoptată de Ucraina. Șeful Cabinetului de Miniștri de la Chișinău a ținut să precizeze că modificările adoptate de Rada Supremă nu trebuie „să prejudicieze în niciun fel interesele cetățenilor moldoveni și români care locuiesc în Ucraina". Declarațiile au fost făcute în marja celei de-a II-a ediții a Conferinței internaționale de transport de nivel înalt „Coridoarele integrate de transport Europa-Asia".