Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Austriei pentru procesul de reglementare transnistreană, Wolf Dietrich Heim a vorbit astăzi despre totalurile vizitei de trei zile la Chișinău. În cadrul conferinței de totalizare a participat și ambasadorul OSCE la Chișinău Michael Scanalan care a declarat că Republica Moldova și partea transnistreană ar urma să treacă în cadrul negocierilor la „ultimii pași” care ar însemna identificarea unei soluții politice.

Ambasadorul OSCE la Chișinău, Michael Scanlan a declarat că grupurile de lucru au ajuns la anumite concesii și înțelegeri pe anumite subiecte, însă chestiunea cea mai importantă urmează să fie rezolvarea politică. „Grupurile de lucru sunt mai multe, cele mai productive fiind cele ce țin de transportu, telecomunicații și educația. Grupurile de lucru au avansat cu o dinamică diferită. La moment este o evoluție bună și vreau să adaug că aplaud reprezentanții grupurilor de lucru din ambele părți. Grupurile au introdus formulări tehnice pe toate cele opt arii. Acum ne apropiem de pașii finali în care forța motrică trebuie să fie componenta politică, accent mai mare se pune pe întâlnirile 1+1 ale reprezentanților politici. Noi vedem că există voință din ambele părți și de exprimarea acestei voințe depinde realizarea acestor ultimi pași”, a daclarat Michael Scanlan.

În cadrul conferinței, s-a vorbit și despre prezența pacificatorilor în Republica Moldova. Președintele în exercițiu OSCE Wolf Dietrich Heim a declarat că acest subiect este reglementat de un document semnat între Republica Moldova și Federația Rusă.

Ambasadorul Heim a menționat că în cadrul întrevederilor s-a resimțit un angajament nou în ceea ce ține de mai multe niveluri ale negocierilor pe cele opt chestiuni prioritare. „Apreciem această voință exprimată și încurajăm părțile să o urmeze în continuare. Vedem că sunt soluții tehnice și administrative care sunt aproape de final, iar acest fapt ar fi un pas care ar impulsiona procesul de reintegrare. În cadrul întâlnirilor care au avut loc și ieri și alaltăieri am chemat reprezentanții pentru reglementarea transnistreană să se implice la maxim în procesul de reglementare. Gama de întrebări abordate nu s-a schimbat pe parcursul anului. Este vorba de pachetul din opt puncte formulate și incluse în Protocolul de la Berlin”, a mai declarat  Wolf Dietrich Heim.