Indiferent de decizia președintelui Igor Dodon, militarii moldoveni vor participa la exercițiul militar din Ucraina, a declarat pentru Deschide.MD, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Stela Nistor. Reacția vine după ce șeful statului a anulat hotărârea de astăzi a Guvernului, care făcea posibil acest lucru.

„Decizia domnului Președinte nu împiedică participarea Armatei Naționale la exercițiile militare din Ucraina pentru că toate condițiile legale au fost îndeplinite. Deci Armata Națională va participa la aceste exerciții conform deciziei de astăzi a Guvernului”, a declarat Stela Nistor.

--Igor Dodon a anunțat suspendarea Hotărârii Guvernului privind participarea militarilor moldoveni la stagiul de pregătire „Rapid Trident" din Ucraina. Potrivit șefului statului, prin adoptarea unei asemenea decizii, Executivul a încălcat prevederile Legii cu privire la apărarea naţională. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon a scris că, pentru prima dată în calitatea sa de șef al statului, a decis să facă uz de dreptul său constituțional (articolul 88, aliniatul 1, lit „e"), care prevede că șeful statului „suspendează actele Guvernului, ce contravin legislaţiei, până la adoptarea hotărârii definitive a Curţii Constituţionale".

Decizia lui Dodon vine după viceministrul Apărării Gheorghe Galbura i-a adresat o scrisoare în care îl înștiințează că 57 de militari moldoveni urmează să participe la stagiul de pregătire „Rapid Trident”. În document se mai spune că militarii moldoveni participă la acest stagiu de pregătire din anul 1996, iar detașarea contingentului din R. Moldova va contribui la pregătirea militarilor care vor participa în misiunea de pacificare KFOR. Șeful statului a interzis participarea contingentului militar la acest exercițiu, iar, drept răspuns, Pavel Filip a declarat azi în cadrul ședinței Executivului că nu este de acord cu decizia președintelui și a introdus pe ordinea de zi o hotărâre de Guvern, prin a fost permisă participarea militarilor moldoveni la aplicațiile militare din Ucraina.