Reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană, Cord Meier-Klodt, salută inițiativa Chișinăului de a crea un concept privind statutul regiunii transnistrene, dar și consolidarea cu personal a Biroului pentru Reintegrare.

În cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a declarat că au fost identificate și resursele financiare necesare majorării numărului de personal în cadrul Biroului.

„Depășirea unor efecte cum ar fi contrabanda, spălarea de bani, traficul și alte efecte negative, care au loc anume datorită nesoluționării acestui conflict. Sperăm că o implicare mai mare - dar și mai activă - atât a Biroului, cât și a tuturor autorităților moldovenești, vor permite schimbarea graduală a situației din teren”, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare.

La rândul său, Meier-Klodt, a declarat că susține angajamentul conducerii Republicii Moldova privind elaborarea unui concept pentru Transnistria. 

„Îmi pare bine să aud de la domnul Bălan că se vor discuta în continuare problemele care nu au fost până acum discutate. Aplaud Guvernul Republicii Moldova pentru acel angajament public ca, la începutul anului viitor, să fie creat un nou concept politic referitor la statutul Transnistriei, care s-ar integra în parametrii recunoscuți la nivel internațional și care va da un imbold pentru negocierile ce vor urma. Aplaud și consolidarea Biroului de Reintegrare cu personal, pentru ca acesta să poată să activeze și mai bine”, a declarat oficialul german. 

Vicepremierul pentru reintegrare Gheorghe Balan a adăugat că aseară a avut o întrevedere cu vicepremierul rus Dmitrii Rogozin, iar astăzi urmează să mai aibă o întrevedere cu acesta. 

„Ieri, pe parcursul serii, am avut o întrevedere cu domnul Rogozin, după care a plecat la Tiraspol. Și astăzi vom mai avea o întâlnire unde vom discuta despre mai multe subiecte ce țin de reglementarea transnistreană. Atmosfera era una pozitivă și sper că vom avea și mișcări pozitive în acest sens”, a adăugat Bălan.

Reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE a mers ieri și la Tiraspol unde pretinsul ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, s-a plâns pe faptul că Chișiănul nu respectă și nu implementează protocolul de la Berlin, semnat în vara acestui an. Potrivit lui Ignatiev, negocierile cu Chișinăul au degradat substanțial. 

Amintim că Dmitri Rogozin, emisarul preşedintelui Vladimir Putin pentru regiunea transnistreană, vizitează Republica Moldova, dar efectuează o vizită și la Tiraspol. Vicepremierul rus Dmitri Rogozin și-a amânat anterior vizita în Republica Moldova, care urma să aibă loc pe 4-5 octombrie.