Igor Dodon va merge să „inspecteze” personal Baza militară de la Bulboaca, după ce, ieri, acolo a fost Ambasadorul SUA, James Pettit. Potrivit șefului statului, în ultimul timp se poartă multe discuții despre poligonul militar, implicarea americanilor și finanțările din SUA.

„În calitate de comandant suprem al forțelor armate, în ziua de luni voi merge în vizită de lucru pe poligon, pentru a clarifica pe loc starea lucrurilor", a declarat Igor Dodon.

În acest context, președintele Republicii Moldova a precizat că nu trebuie să uităm că suntem un stat neutru. „Eu nu voi admite ca soldații moldoveni să fie parte sau piese în mașinăria vreunui bloc militar, fie el din Vest sau din Est".

Vom aminti că și Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, James Pettit, a fost ieri în vizită la Poligonul Bulboaca. Excelența Sa a confirmat în limbaj diplomatic faptul că SUA a sistat suportul pentru modernizarea Armatei Naționale a Republicii Moldova, acordată prin intermediul programului Foreign Military Financing (FMF, Finanțarea Militară Străină). 

-- Fiind întrebat de către jurnaliști dacă SUA a sistat suportul financiar de 12,7 milioane pentru Armata Națională, Pettit a declarat că „N-a fost suspendată asistența financiară deloc. Am observat că în acest an, din păcate, Armata Națională n-a participat la exerciții militare în străinătate. Noi discutăm aceste chestiuni și sperăm că în viitor armata va participa la exerciții internaționale".

În același timp, fiind întrebat de jurnaliști dacă Ministerul de Externe a fost notificat referitor la întreruperea finanțării, Pettit a răspuns:

„Da, dar, nu este vorba de ajutor financiar, este o pauză în acordarea de echipament, fiindcă trebuie să facem un plan concret pentru participarea viitoare a Armatei Naționale la exerciții în străinătate. Sper că armata va participa și sper că se va întâmpla curând", a declarat Pettit.