Perspectivă nu tocmai încântătoare pentru pretinşii oficiali din stânga Nistrului: de-acum înncolo, vor fi nevoiţi să anunţe Chişinăul, înainte să meargă peste hotare. Ideea este actualmente în atenţia guvernului moldovean, scrie KOMMERSANT cu referire la surse proprii din zona separatistă.

Faptul că Chișinăul discută ideea notificărilor pentru „oficialii” de la Tiraspol a fost confirmat de către patru surse din structurile de conducere ale republicii autoproclamate. Una dintre acestea susţine că deja există un consens între Administrația lui Dodon și Cabinetul de Miniștri de la Chișinău. 

Având în vedere că transnistrenii nu mai pot folosi aeroportul de la Odesa, ca urmare a conflictului din Ucraina, iar singura cale de ieşire din ţară a rămas Aeroportul Internaţional Chişinău, publicaţia moscovită precizează că liderii separatişti din stânga Nistrului vor fi obligați să anunţe Chişinăul unde şi în ce scop se îndreaptă.

Potrivit KOMMERSANT, Chișinăul oficial a pus în discuție ideea notificărilor după ce, în iulie, liderul separatist Vadim Krasnoselski a efectuat o vizită la Londra, unde a avut întrevederi cu mai mulţi oficiali britanici, vizita - ca şi gestul inamical al Marii Britanii - provocând un scandal diplomatic. 

În vara anului curent, R. Moldova a început să-și consolideze hotarul moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean. În iulie, a fost deschis primul punct de trecere moldo-ucrainean Cuciurgan - Pervomaisk, urmând ca, până la finele anului 2017, Chişinăul şi Kievul să deschidă încă 12 astfel de puncte pe segmentul de frontieră menţionat.

Deocamdată nu avem o reacție oficială din partea autorităților de la Chișinău.