Dacă generația părinților noștri, acum 34 de ani, a construit un pod de flori, noi vom fi generația care construim poduri pentru a ușura conexiunea noastră între cele două maluri ale Prutului. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, prezent la semnarea contractului de proiectare și construcție a primului pod nou peste Prut la Ungheni.

Am asistat, astăzi, la un moment pe care Ungheniul, dar și întreaga Republica Moldova l-a așteptat de la Podul de Flori din anii ’90. Dacă generația părinților noștri, acum 34 de ani, a construit un pod de flori, noi vom fi generația care construim poduri pentru a ușura conexiunea noastră între cele două maluri ale Prutului”, a menționat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a remarcat că semnarea contractului este un pas care demonstrează că R. Moldova este parte a marii familiei europene și că locul nostru este în Uniunea Europeană.

Cu ajutorul României și fiind parte a acestei familii, ne vom asigura, astfel, că Republica Moldova nu va mai fi niciodată izolată și că cetățenii noștri vor avea același nivel de viață, venituri și libertate de circulație ca toți cetățenii Uniunii Europene”, a subliniat Igor Grosu.

Prezent la eveniment, secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu, a declarat că obiectivul comun este de a circula de la București la Chișinău pe autostradă în 2030.

Deschide și: Un pod în regim de autostradă va lega R.Moldova și România. Adrian Dupu: „Un moment istoric”

Documentul, semnat la Ungheni, prevede ca, până în 2026, compania românească desemnată să realizeze respectivul proiect de amploare. Noul pod va avea 4 benzi de circulație și va fi parte a Autostrăzii Unirii A8, Iași – Târgu Mureş, inclusă în rețeaua trans-europeană de transport. Podul va facilita accesul spre rețeaua de autostrăzi a Uniunii Europene, dar și a lotului de autostradă care va lega Ungheni de Chișinău.