Președintele PPEM, Iurie Leancă, îi recomandă liderului PL, Mihai Ghimpu, „să își facă griji pentru persoanele pe care le-a delegat în diferite funcții, care furau și continuă să fure fără remușcări din banii publici”. Replica vine după ce Ghimpu i-a adresat astăzi o scrisoare Procurorului General, Eduard Harunjen, prin care solicită să investigheze acțiunile actualului vicepreședinte al Parlamentului, Iurie Leancă.

Leancă scrie pe pagina sa de Facebook că „după scrisoarea către Dumnezeu, Ghimpu se adresează lui Harunjen. Înainte de a se adresa instanțelor din Moldova ar fi cazul să se documenteze mai bine. Însă și mai bine ar fi să își facă griji pentru persoanele pe care le-a delegat în diferite funcții, care furau și continuă să fure fără remușcări din banii publici. Iată un motiv real să mai adreseze încă o scrisoare divinităților. Poate îi vor răspunde totuși”.

Reacția președintelui PPEM a venit după ce Mihai Ghimpu a publicat astăzi o scrisoare prin care îi solicită procurorului general, Eduard Harunjen, să investigheze acțiunile actualului vicepreședinte al Parlamentului, Iurie Leancă, pe vremea când acesta deținea funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, în legătură cu frauda din sistemul bancar.

„Domnul Leancă susţine că a semnat garanţia doar după consultarea/recomandarea instituţiilor financiare intemaționale: Banca Mondială şi Fondul Monetar Intemaţional. Drept răspuns, Oficiul Băncii Mondiale din Republica Moldova informează, printr-un comunicat că „Garanția Guvemului pentru Banca Națională a Moldovei, din noiembrie 2014, pentru pierderile suportate din cauza fraudei bancare, nu a fost o urmare a consultărilor/recomandarilor Băncii Mondiale”. Tot în acelaşi comunicat, Banca Mondială consemnează că nici nu erau la curent cu intențiile Guvernului în ceea ce priveşte această garanţie, pănă ln momentul intrării acesteia în vigoare”, este menționat în scrisoare.

Textul se încheie cu solicitarea de verificare a legalității acțiunilor fostului premier și, în caz de constatare a unor nereguli, să se întreprindă măsuri pentru „a readuce în albia normalității situația creată”.