Fostul şef al Direcţiei ordine publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Petru Corduneanu, urmează să-i ia regretatei Irina Mizdrenco locul de parlamentar pe listele Partidului Socialiștilor (PSRM).

Corduneanu este născut în anul 1963, este pensionar și are grad de colonel.

Împreună cu adjunctul său, Dumitru Rusu, Petru Corduneanu a fost acuzat de către ex-deputata Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD), Valentina Cuşnir, că ar fi maltratat-o în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Însă, după un proces care a durat mai bine de cinci ani de zile, la 6 august 2014 cei doi au fost declaraţi nevinovaţi.

Actualmente, Corduneanu activează în calitate de consilier municipal Chișinău, pe listele aceleeași formațiuni. Fostul polițist este membru al Comisiei pentru gospodărie locativ-comunală, energetică, servicii tehnice, transport, comunicații și ecologie din CMC.

Totodată, în locul lui Corduneanu în CMC ar urma să vină Nichita Țurcan, redactor-șef al portalului actualitati.md.

----Amintim că Irina Mizdrenco a decedat ieri, 16 iulie. Deputata a pierdut lupta cu o boala incurabilă.

Irina Mizdrenco a devenit deputat după ce Igor Dodon a câştigat cursa pentru preşedinţia Republicii Moldova. Originară din satul Pârjota, raionul Râşcani, la 30 octombrie 2012 Mizdrenco, împreună cu alți doi consilieri raionali, a părăsit fracțiunea PCRM, constituind fracțiunea PSRM din Consiliul raional Râșcani, fiind aleasă ulterior în funcția de președinte al organizației teritoriale a PSRM din Râșcani.