Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguță, a avut astăzi o întrevedere cu viceministrul de Externe al Federației Ruse, Grigori Karasin. În cadrul întrevederii Karasin a anunțat despre intenția de participare a unei delegații din Federația Rusă la sărbătoarea dedicată celor 25 de ani de la începutul operațiunii de pacificare de pe Nistru.

„S-a vorbit despre sărbătoarea dedicată celor 25 de ani de la începutul operațiunii de pacificare de pe Nistru, la care se planifică să participe o delegație rusă”, se menționează într-o Notă emisă de către mid.ru

S-a discutat atât despre aspectele pozitive ale relațiilor moldo-ruse, cât și despre unele aspecte negative cum ar fi asigurarea de către Republica Moldova a circuitului militarilor ruși din transnistria.

Precizăm că, deși nu s-a menționat la nivel oficial, Chișinăul nu permite trecerea militarilor ruși în regiunea transnistreană prin intermediul Aeroportului Internațional Chișinău. Acest fapt a fost confirmat recent de către șeful delegației transnistrene în cadrul Comisiei unificate de Control, Oleg Beleakov. Acesta a declarat pentru „Nezavisimaia Gazeta” că, după ce Ucraina a denunțat acordul de tranzit a militarilor și munițiilor pe teritoriul ucrainean spre Transnistria în 2014 și Chișinăul a început să se opună traversării frontierei prin Aeroport. Cu toate acestea, Misiunea de Pacificare se suplinește din contul localnicilor care dețin cetățenie transnistreană.