Vicepreședinta grupului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) din Parlamentul European, Norica Nicolai, este de părerea că depunerea cererii de aderare se poate transforma într-o situație fericită în cazul în care autoritățile de la Chișinău sunt suficient de ambițioase și au evaluat foarte bine situația țării.

Într-un interviu acordat site-lui report.md, deputatul european spune că evaluarea situației din R.Moldova, necesară pentru oferirea unui astfel de statut depinde de autoritățile de la Chișinău, iar toate aceste lucruri vor fi dublate de o evaluare politică din partea Uniunii Europene.

”Dacă autoritățile de la Chișinău sunt suficient de ambițioase și au evaluat foarte bine situația țării – un astfel de gest se poate transforma într-o situație fericită: Moldova ar putea deveni stat candidat la Uniunea Europeană. Evaluarea situației țării, a nivelului reformelor, a nivelului de pregătire a țării pentru oferirea unui astfel de statut depinde de autoritățile de la Chișinău. Dar toate aceste lucruri vor fi dublate de o evaluare politică din partea Uniunii Europene. Nu aș putea spune acum dacă UE ar saluta sau nu o astfel de decizie, dar sper ca finalitatea să fie una pozitivă. Nu trebuie să uităm, însă, de cele două variabile la care m-am referit mai sus, care, deocamdată, sunt la nivelul de incertitudine”, a declarat Norica Nicolai.

Ea a mai spus că reformele pe care R. Moldova le-a demarat sunt reforme care au nevoie de o anumită perioadă pentru ca efectul lor să fie resimțit de populație. Implementarea lor, pe termen scurt, poate crea probleme, disfuncționalități.

Europarlamentaru afirmă că sunt anumite reforme în domeniul economic, fiscal, în domeniul regimului bancar sau cel al justiției care cu siguranță trenează.

Dar nu sunteți într-o competiție pentru reforme, ci sunteți în situația de a face reforme care să vă stabilizeze țara și să-i creeze șansa unor performanțe din mai multe puncte de vedere. Iar pentru aceasta e nevoie de timp”, a adăugat ea.

Ca specialist în domeniul justiției, Nicolai a declarat că ”pe acest segment, cred că sunt câteva probleme. În primul rând, cred că e nevoie de o reformă constituțională serioasă, care să ofere mai mult suport constituțional funcționării instituțiilor. Fără îndoială, resursa umană, mă refer la cei care lucrează în domeniul justiției, pot contribui la accelerarea sau, dimpotrivă, la blocarea acestor reforme. Trebuie impuse criterii clare de selecție a magistraților, a judecătorilor și procurorilor”.

Ținem să amintim că președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat recent la emisiunea „Piatnița” de la RTR că mai important decât depunerea cererii de aderare este implementarea reformelor asumate. Cu cât mai repede acest lucru se va întâmpla, cu atât mai repede va putea fi promis un termen concret pentru înaintarea cererii de aderare. „După mine ideal ar fi anul 2020, dar nu vreau ca asta să fie interpretat ca un termen limită”, a precizat Andrian Candu.

Anterior, fostul președinte PD, Marian Lupu vorbea despre anul 2019 - drept un termen limită în acest sens.

La rândul său Comisarul pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Johannes Hahn, susține că autoritățile Republicii Moldova trebuie să pună accent pe acțiunile concrete, asumate în Foaia de parcurs, în special pe reforma în câteva domenii-cheie.

-- La fel, vom aminti că Parlamentele Georgiei, Republicii Moldova și Ucrainei au solicitat Parlamentului European să adopte o Rezoluție pentru deschiderea perspectivei de aderare privind cele trei țări asociate în conformitate cu Articolul 49 al Tratatului Uniunii Europene.

Declarația comună a fost semnată de Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, omologul său georgian Irakli Kobakhidze și Andriy Parubiy, președintele Radei Supreme. Parlamentul European este îndemnat să adopte o Rezoluție înainte de Summitul Parteneriatului Estic.