Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” anunță proteste masive în ziua în care proiectul de lege privind modificarea sistemului electoral va fi propus spre votare în cea de-a doua lectură. Liderul formațiunii politice, Andrei Năstase, declară că forțele de opoziție trebuie să lupte împreună, ca să nu admită votarea acestui proiect de lege. În caz contrar, va trebui să se recurgă la alte mijloace, iar protestele pașnice nu vor mai fi cu putință. Declarațiile au fost făcute astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

„Toate forțele politice de opoziție democratică, pro-europeană, trebuie să conștientizeze gravitatea lucrurilor, să comunicăm mai mult și să stabilim un plan de activități comune, ca să nu admitem schimbarea acestui sistem electoral. Dacă nu vom face acest lucru astăzi, poimâine va trebui s-o facem prin alte mijloace. Până acum, toate activitățile noastre au fost pașnice, iar de acum încolo îmi este teamă că acest lucru va fi cu neputință”, a declarat liderul partidului, Andrei Năstase.

Vicepreședintele Alexandru Slusari a declarat, la rându-i, că, în cazul votării acestui proiect de lege, ei vor invita lumea să participe masiv la proteste în fața Parlamentului.

„În această situație, nu ne rămâne altceva decât să chemăm lumea la protest masiv în fața Parlamentului, în ziua în care regimul lui Plahotniuc – Dodon o să încerce să voteze această lege”, a specificat Slusari.

El a mai menționat că este foarte important ca în acest caz toate partidele de opoziției să-și unească forțele.

„Proiectul poate fi votat dimineața, ziua ori noaptea, noi trebuie să fim pregătiți în orice zi, la orice oră. În pofida vacanțelor și a concediilor, noi trebuie să fim pregătiți, fiindcă atunci o să se decidă soarta democrației Republicii Moldova. Este necesar să ne unim forțele cu alte puteri politice pentru a ne prezenta masiv în fața Parlamentului și a nu admite acest vot. Trebuie să fim cât mai mulți și să protestăm cum putem”, a mai adăugat vicepreşedintele DA.

Întrebați ce părere au despre decizia guvernării de a muta gunoiștea de la Bubuieci la Țânțăreni, reprezentanții Platformei DA au declarat că primăria Țânțăreni a acceptat propunerea din cauza presiunii politice.

„Au mutat gunoiul de la o poartă la alta, dintr-un sat în altul. Au decis ca pe următoare perioadă nu cetățenii de la Bubuieci să fie intoxicațe, ci alți cetățeni, cei de la Țânțăreni. Știm că decizia primăriei de la Țânțăreni a fost influențată de presiune politică. Iar soluționarea problemei deșeurilor nu trebuie să atragă niciun fel de implicare politică, trebuie să se producă la nivelul guvernului. Mutarea dintr-un sat în altul a gunoiului nu reprezintă o soluției”