Cea de-a noua Reuniune a dialogului ministerial informal al Parteneriatului Estic va avea loc pe 10 iulie în Republica Moldova. Acest format presupune organizarea a două sesiuni distincte.

Prima este Reuniunea la nivelul miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor Parteneriatului Estic, care va fi găzduită de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, cu participarea Comisarului European pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Johannes Hahn, şi a Secretarului General adjunct al Serviciului European pentru Acţiunea Externă, Jean-Christophe Belliard. Subiectul principal al discuţiilor îl va constitui pregătirea Summitului Parteneriatului Estic de la Bruxelles (noiembrie 2017).

A doua sesiune reprezintă Reuniunea la nivelul miniştrilor care gestionează domeniul energetic din cele şase state ale PaE, găzduită de Ministerul Economiei al Republicii Moldova, la care UE va fi reprezentantă de Comisarul Johannes Hahn şi Directorul General al DG pentru Energie al Comisiei Europene, Dominique Ristori, va fi dedicată eficienţei energetice.