Deputatul rus Constantin Zatulin, prim-vicepreședintele Comisiei pentru afaceri cu statele CSI, Integrare Euroasiatică și Relații cu Compatrioții susține că Rusia trebuie să sprijine regiunea separatistă - Transnistria, pe toate dimensiunile, în special pe plan financiar. Declarația în acest sens a fost făcută în cadrul dezbaterilor din Duma de Stat în legătură cu proiectul Declarației „Privind tendințele negative în evoluția situației în jurul Transnistriei ca urmare a deciziilor luate de Republica Moldova și Ucraina”.

„Trebuie să le insuflăm mai multă încredere locuitorilor din Transnistria, ca ei să se convingă că Rusia nu-i va lăsa niciodată”, a declarat Zatulin.

Zatulin a accentuat că peste 200 de mii de locuitori ai transnitriei sunt cetățeni ruși, iar restul sunt compatrioții Federației Ruse. Astfel, Zatulin consideră că acești oameni trebuie să aibă acces la capitalul Rusiei, în special mamele.

„Acesta ar fi un gest pe care transnitrenii l-ar primi cu o mare satisfacție”, a mai adăugat deputatul.

Zatulin a atins și subiectul punctelor comune moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean. Acesta este de părere că instituirea acestor puncte de trecere a frontierei nu reprezintă altceva decât o măsură de blocadă asupra transnistriei.

„Este o blocadă a activității economice, dar și o încercare de a anula misiunea de menținere a păcii. Sunt niște provocări, iar dovada este expulzarea celor cinci deputați ruși din Republica Moldova”, a conchis Zatulin.

Oficialul rus crede că „acțiunile unilaterale” ale Chișinăului și Kievului sunt o pârghie de a presa Rusia și cetățenii ei.

Zatulin a accentuat că nu are încredere în niciun președinte de la Chișinău, fiindcă Lucinschi, Snegur și Voronin au ales „alt ton de dialog” cu Moscova privind regiunea transnistreană.

Deputatul susține că „din păcate Igor Dodon, la fel, a susținut instituirea punctelor comune moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean al frontierei”.

Anterior Zatulin mai anunțase că Rusia ar urma să compenseze pagubele de pe urma „blocadei economice”.

Totodată, menționăm că Zatulin a mai declarat anterior că „dacă procesul de reintegrare va eșua, sub îndoială cade existența statului - Republica Moldova”.