După ce noua Lege a Guvernului va fi aprobată, premierul Filip va veni în Parlament cu o nouă structură a Guvernului, care la fel va fi dezbătută şi aprobată în Legislativ. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candu după ședința săptămânală al PD. Demnitarul a mai spus că Legislativul va adopta legea cu privire la Guvern şi va aproba noua structură a Executivului, până la finele sesiunii parlamentare.

El s-a arătat nedumerit de criticile expuse în Parlament, deoarece documentul ce prevede reforma Guvernului a fost elaborat cu suportul experţilor europeni şi dispune de o expertiză europeană.

"Mă miră vocile opoziţiei care sunt făcute fără a fi constructive. Să critice reforma Guvernului luând în considerare faptul că această reformă a Guvernului a fost concepută şi gândită împreună cu experţii UE, e ca şi cum ai critica expertiza UE pe care Moldova a primit-o. Tot ce ne dorim noi e să avem o legislaţie nouă şi modernă, să avem o structură cât mai eficientă şi cât mai bine structurată şi mai puţin să ne coste ca stat şi desigur să fie transparenţă. Cu siguranţă acest lucru îl vom realiza până la finalul acestei sesiuni actuale. Vom vota legea şi vom vota noua structură a Guvernului", a conchis Andrian Candu.

Speakerul a mai spus că reforma Guvernului nu înseamnă doar o lege, ci un sistem complex de măsuri. 

"Prima realizare este în Parlament, aprobarea noii legi a Guvernului. Vechea lege este încă din 1990-1991, încă de pe timpul Uniunii Sovietice, care a fost modificată şi completată mulţi ani la rând şi deja nu corespunde realităţii. Noua lege a Guvernului prevede competenţe noi, desfăşurarea unor mecanisme, astfel încât să asigure buna guvernare. Această nouă lege e o reglementare importantă privind schimbarea structuri Gvernului pentru a eficientiza lucru în Executiv şi mecanismul cum se face schimbarea structurii Guvernulu şi lista noiilor ministere cum este aprobată de Parlament", a precizat Candu.

Amintim că Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege privind reformarea guvernului. Documentul îi permite premierului să stabilească singur de câte ministere are nevoie.

Potrivit proiectului, în urma reformei vor fi excluse funcțiile de viceministru, iar atribuțiile administrative privind activitatea ministerelor vor fi asigurate de secretarii de stat, care la necesitate vor îndeplini și interimatul funcției de ministru. Documentul descrie funcțiile, împuternicirile, domeniile de activitate ale Guvernului și reglementează modalitatea de exercitare a interimatului funcției de prim-ministru, prim-vice-priministru, vice-priministru și ministru. Actul mai stabileşte că în urma reformării Executivului va fi exclusă funcția de vicepremier pe probleme economice. 

În document nu este indicat numărul ministerelor care vor activa în urma reformei şi nici a agenţiilor, însă anterior Premierul Pavel Filip a subliniat că Guvernul RM intenționează să activeze din vara acestui an cu nouă ministere și 50 de agenții.