Proiectul Reformei Guvernului va fi inclus pe ordinea de zi a ședinței plenare din această săptămână, după ce a primit aviz pozitiv din partea tuturor comisiilor parlamentare. Declarația a fost făcută pentru Deschide.MD de șeful Centrului de implementare a reformelor, Iurie Ciocan.

Potrivit sursei citate, proiectul privind reforma Guvernului va fi examenat în prima lectură la ședința de vineri a Parlamentului. Ciocan a explicat că singura comisie care nu a avizat acest proiect a fost Comisiei protecției sociale, sănătate și familie, iar motivul a fost lipsa de cvorum.

Dat fiind faptul că documentul va fi votat abia în prima lectură deputații nu au înaintat niciun amendament. Or potrivit procedurii, la această etapă se avizează doar conceptul de proiect. 

Amintim că, Cabinetul de Miniștri a aprobat acest proiect la începutul acestei luni, în ședința din 8 iunie. Reforma Guvernului va aduce cu ea fuziunea a circa 40 de instituții, iar altele circa 25 vor fi lichidate sau reorganizate.

Proiectul prevede consolidarea responsabilităților autorităților administrației publice prin îmbunătățirea gestionării acestora și asigurarea prestării serviciilor publice de calitate. De asemenea, este asigurată o delimitare clară a funcțiilor politice de cele administrative. Urmează să fie exclusă funcția de viceministru, iar atribuțiile administrative privind activitatea ministerelor vor fi asigurate de Secretarii de Stat, care vor asigura și interimatul funcției de ministru, la necesitate.

De asemenea, documentul asigură o expunere clară a funcțiilor, împuternicirilor și domeniile de activitate ale Guvernului și asigură o reglementare detaliată a exercitării interimatului funcției de Prim-ministru, prim-viceprim-ministru, vicepri-ministru și ministru.

O altă modificare prevede excluderea enumerării exprese a ministerelor și acordarea Premierului dreptul de a modifica lista acestora printr-o procedură simplificată. În context, Premierul a spus că după votarea legii în Parlament, în decursul unei luni va fi prezentată noua structură a Guvernului.