Nicu Popescu, întrevedere cu ministrul de externe al Bulgariei: Am exprimat încrederea că autoritățile de la Sofia ne vor susține

Integrarea europeană a R.Moldova și începerea negocierilor de aderare la blocul comunitar au constitut subiectele discuției purtate de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, vicepremierul Nicu Popescu și omologul său bulgar Maryia Gabriel. Cei doi miniștri s-au văzut la New-York în marja reuniunii Adunării Generale a ONU.
Miniștrii au convenit asupra consolidării cooperării economice și dezvoltării unei colaborări în domeniile educației și culturii, în special având în vedere prezența comunității bulgare din Republica Moldova.
Nicu Popescu a adus mulțumiri Bulgariei pentru sprijinul politic în avansarea parcursului european al R. Moldova și a exprimat încredere că autoritățile de la Sofia vor susține R.Moldova și în procesul de începere a negocierilor de aderare la UE.
Oficialii au evidențiat nivelul înalt al prieteniei dintre Republica Moldova și Bulgaria, subliniind intensificarea și aprofundarea dialogului politico-diplomatic.