Comisia de la Veneția a publicat astăzi integral lista de recomandări cu privire la schimbarea sistemului electoral din Republica Moldova. Comisia atenționează că proiectul ar duce la influența businessului asupra politicului și aduce critici față de graba cu care a fost votat proiectul în prima lectură. Documentul conține 20 de pagini și 78 de puncte.

Potrivit lui orice amendament la scară largă privind schimbarea legislației electorale are nevoie de o dezbatere publică și consultare, nu numai în rândul partidelor politice reprezentate în Parlament, dar și în rândul actorilor relevanți din afara Parlamentului și al societății civile.

Experții Comisiei de la Veneția mai spun atrag atenția asupra faptului că dezbaterile publice s-au făcut numai despre avantajele sau dezavantajele acestui sistem.

Printre recomandările finale, Comisia de la Veneţia reiterează că schimbarea sistemului este prerogativa suverană a republicii, dar nu este recomandată în acest moment.

„În lumina acestor îngrijorări şi având în vedere lipsa unui consens în această problemă, atât de polarizată, o astfel de schimbare fundamentală, chiar dacă este prerogativa suverană a republicii, nu este recomandabilă în acest moment", se arată în document.

Faptul că documentul a trecut în prima lectură cu 74 de voturi ale deputaților apare drept un indicator al unei susțineri largi în Parlament. Cu toate acestea, în timpul vizitei la Chișinău, delegația Comisie de la Veneția a obținut puține dovezi ale consensului.

De asemenea, experții au constatat că draftul proiectului a fost introdus în grabă pe ordinea de zi a Legislativului. 

Amintim că pe data de 5 mai, Parlamentul a votat în prima lectură proiectul privind schimbarea sistemului proporțional de vot în cel mixt. Acesta a fost susținut de 74 de deputați din 101.