Krasnoselski, în vizită la Londra // MAEIE l-a convocat pe Ambasadorul Marii Britanii pentru explicații

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii în Republica Moldova Lucy Joyce a fost convocat astăzi la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene pentru a aduce clarificări suplimentare pe marginea deplasării recente în Marea Britanie a pretinsului președinte transnistrean, Vadim Krasnoselski.
Şefa misiunii diplomatice britanice a confirmat faptul că deplasarea în cauză a purtat un caracter privat şi că organizatorul acesteia a fost „Oxford Union", o asociaţie studenţească specializată în organizarea unor dezbateri pe diverse teme de interes academic. Totodată, ea a ţinut să sublinieze că reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe al Marii Britanii au profitat de această ocazie pentru a le comunica direct liderilor de la Tiraspol poziţia oficială a Guvernului britanic, potrivit căreia conflictul transnistrean urmează să fie soluţionat cu respectarea principiului suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi atribuirii unui statut special Transnistriei. În acest context, a fost reiterată disponibilitatea autorităţilor britanice de a sprijini în continuare eforturile întreprinse în acest sens cu implicarea actorilor internaţionali, în particular, prin promovarea diferitor proiecte menite să contribuie la întărirea încrederii şi apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului.
La rândul său, manifestând înţelegerea deplină faţă de bunele intenţii ale Guvernului britanic vizând procesul de reglementare a conflictului transnistrean, viceministrul de externe Darii a ţinut, totodată, să atragă atenţia Ambasadei britanice asupra inoportunităţii unor astfel de acţiuni pe viitor, invocând în acest sens, printre altele, efectele politice negative generate de stereotipurile politice şi rea-voinţa exponenţilor regimului de la Tiraspol.
El a mai subliniat faptul că abuzurile şi derapajele politice comise frecvent în ultimul timp de către liderii de la Tiraspol, care tind să folosească orice tribună pentru propagarea ideilor secesioniste şi inducerea în eroare a opiniei publice, subminează eforturile întreprinse cu sprijinul partenerilor internaţionali în vederea identificării unei soluţii cuprinzătoare şi durabile pentru conflictul transnistrean, în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Vom aminti că pretinsa Preşedinţie de la Tiraspol a emis sâmbătă un comunicat de presă în care anunţa că Preşedintele nerecunoscutei regiuni transnistrene, Vadim Krasnoselskii, a efectuat vineri, 16 iunie, o vizită de lucru în Marea Britanie, la Ministerul Afacerilor Externe de la Londra. Din delegaţia Transnistriei a făcut parte Vadim Krasnoselskii, prim-ministrul nerecunoscut al regiunii, Alexandr Martânov şi aşa-numitul ministru de Externe de la Tiraspol, Vitalii Ignatiev.
În cadrul discuţiilor au fost abordate mai multe probleme legate de relaţiile bilaterale dintre Transnistria şi Marea Britanie. În acest context, a avut loc un schimb de opinii vizavi de realizarea pe teritoriul Transnistriei a unor proiecte socio-umanitare, inclusiv implementate pe linia Ambasadei Marii Britanii.
Potrivit aceluiaşi comunicat, diplomaţii britanici şi-ar fi exprimat sprijinul faţă de poziţia lui Krasnoselskii, în ceea ce priveşte necesitatea soluţionării problemelor acumulate între R. Moldova şi Transnistria, doar la masa de negocieri. De asemenea, aceştia s-au expus pentru reluarea negocierilor în formatul „5+2".
--- Peste câteva ore, Ambasada Marii Britanii la Chişinău a venit cu precizări că vizita liderului separatist Vadim Krasnoselski la Londra a fost una privată şi nu una oficială după cum s-a scris în presa de la Tiraspol preluată de cea de la Chişinău. Acesta s-a întâlnit cu Directorul suplimentar al MAE pentru Europa de est și Asia Centrală, Nicola Pollitt, care a reiterat că Marea Britanie susţine soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean având la bază integritatea teritorială a Republicii Moldova cu un statut special pentru regiunea din stânga Nistrului.