Președintele Parlamentului a vorbit cu secretarul general al Consiliului Europei despre reforma justiției și lupta cu corupția
13:17, 31 Martie 2023

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, care se află într-o vizită oficială în R. Moldova la invitația președintelui Maia Sandu.
Grosu a anunțat că, în cadrul discuțiilor a fost acordată o atenție deosebită proiectelor sprijinite de Consiliul Europei în R. Moldova, cum ar fi reforma justiției, lupta cu corupția, spălarea banilor, alinierea legislației la standardele europene.
”Parlamentul a numit în funcție membri noi non-judecători ai Consiliului Superior al Magistraturii, din rândul persoanelor care au trecut evaluarea de integritate, astfel această instituției devenind funcțională. O altă lege importantă votată ieri a fost reforma Curții Supreme de Justiție care va permite și evaluarea externă a candidaților la Curtea Supremă. Chiar dacă încă se simte o rezistență din partea celor din sistem, sunt încrezut că judecătorii onești vor prinde la curaj și vor debloca procesele din domeniul justiției. Aici, mi-am exprimat recunoștința pentru recomandările parvenite din partea Comisiei de la Veneția. Mai mult, am convenit cu doamna Marija Pejčinović Buric, în cazul în care avem nevoie de expertiză pe mai multe legi, CoE este gata să ne ajute” a scris Grosu pe pagina sa de Facebook.
Președintele Parlamentului a vorbit și despre progresele înregistrate la capitolul combaterii spălării banilor, în care Consiliul Europei a sprijinit R. Moldova timp de mai mulți ani, menționând și despre votul final dat ieri proiectului de lege care se referă la monedele virtuale.
”Am vorbit și despre eforturile noastre de a întări capacitățile în mai multe instituții precum Comisia Electorală Centrală, Consiliul Audiovizualului și Procuratură. Avem o agendă parlamentară ambițioasă, dar am fost asigurați că vom fi susținuți cu expertiza necesară pentru a avansa în reformarea și modernizarea Republicii Moldova” a conchis Grosu.
Marija Pejcinovic Buric efectuează o vizită oficială la Chișinău la invitația șefului statului, Maia Sandu. Republica Moldova a devenit țară membră a Consiliului Europei acum 28 de ani.