Președintele R.Moldova, Maia Sandu, are un nou consilier. Este vorba de Olga Roșca care va fi responsabilă pentru afaceri externe și comunicare strategică.

Decretul șefului statului a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial.

Olga Roșca își va începe activitatea din data de 3 aprilie.

Din aprilie 2022, Olga Roșca a deținut funcția de șefă a cabinetului viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu. Anterior, a activat în departamentul de comunicare al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), atât la sediul central din Londra, cât și la birourile regionale din Istanbul și Kiev. A mai lucrat pentru OSCE, Delegația Uniunii Europene la Chișinău și Consiliul Europei. Olga Roșca are un master în Comunicare Publică de la Universitatea de Stat din Moldova.