Serghei Lavrov: Mandatul contingentului rusesc de menținere a păcii din Transnistria își menține în totalitate actualitatea

Moscova se consideră responsabilă pentru cetățenii ruși din Transnistria, iar mandatul contingentului rusesc de menținere a păcii își menține în totalitate actualitatea. Acest lucru a fost afirmat într-un interviu acordat agenției TASS de către ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
"În Transnistria, cred că trăiesc aproximativ 250.000 de cetățeni ruși. Desigur, suntem responsabili pentru ei. În primul rând, aceștia sunt membrii contingentului nostru de menținere a păcii și grupul de trupe care protejează un mare depozit de muniții la Colbasna. Și avem un mandat, care a fost acordat la vremea sa de toate părțile implicate. În opinia noastră, acest mandat își menține în totalitate actualitatea și ne vom ghida după el" a declarat Lavrov.
De menționat că, recent, așa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat că pretinsele ”atentate” de la Tiraspol, care ar fi fost organizate de Serviciul de Securitate al Ucrainei, ar fi avut scopul de a discredita Federația Rusă și pacificatorii săi din regiune.