DOC // CNPF rămâne fără președinte. Cornelia Cozlovschi și-a depus cererea de demisie după 14 luni de activitate

Președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Cornelia Cozlovschi, și-a depus cererea de demisie. Astfel, Parlamentul ar urma să examineze solicitarea demnitarului la următoarea ședință a forului suprem.
Cornelia Cozlovschi a fost numită în funcția de șef al CNPF în ianuarie 2022.
Deschide și: Parlamentul a votat: CNPF are un nou președinte
Cozlovschi a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de matematică aplicată, este master în economie şi management public. Deține experiență de activitate în sectorul bancar și de leasing, inclusiv în funcții de top management, precum și în serviciul public. Anterior, ea a activat în calitate de șef al Serviciului Leasing din cadrul Băncii de Finanțe și Comerț. La fel, timp de 11 ani a deținut funcția de director general al Î.C.S. „Raiffeisen Leasing”.