Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a avut întâlniri cu mai mulți oficiali europeni în timpul vizitei sale de lucru la Bruxelles.

Pe agenda discuțiilor cu Gert-Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE, s-au aflat subiecte importante precum implementarea reformelor, aplicarea celor nouă pași recomandați de Comisia Europeană și recomandările Raportului Analitic, dar și inițierea negocierilor de aderare la UE într-un termen cât mai apropiat.

Pe lângă aceasta, vicepremierul Nicu Popescu s-a întâlnit și cu Frederic Bernard, șeful cabinetului președintelui Consiliului European, Fernando Guimaraes și Martina Lodrant, membrii cabinetului Președintelui Comisiei Europene, pentru a discuta situația actuală din R. Moldova, precum și măsurile necesare pentru contracararea atacurilor hibride cu care se confruntă statul în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina.

De asemenea, a fost discutată detașarea în R. Moldova a misiunii civile a Politicii Externe de Securitate și Apărare, precum și progresele obținute în aplicarea recomandărilor Comisiei Europene. În final, au fost trecute în revistă pregătirile pentru Summitul Comunității Politice Europene, care va avea loc în Republica Moldova pe data de 1 iunie 2023.

Popescu a efectuat o vizită de lucru în perioada 23-24 martie la Bruxelles, unde a participat la cea de-a doua reuniune a Dialogului la nivel înalt R. Moldova - Uniunea Europeană în domeniul politic și de securitate.