Datorită susținerii României și UE, R. Moldova a reușit să treacă cu bine de această iarnă. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său român, Nicolae Ciucă.

Datorită susținerii din partea României, UE și a statelor membre, am reușit să trecem cu bine peste iarnă. Prioritatea noastră este să ne pregătim de iarna viitoare, am discutat și cu domnul Ciucă. Nu suntem singuri. Suntem parte a unei familii de prieteni pe care putem conta mereu. România este avocatul nostru în toate instituțiile europene. Așa noi putem avansa în parcursul nostru european, în pofida provocărilor de securitate de generate de războiul brutal al Rusiei în Ucraina. Reușim să coordonăm cu România pe dosare de interes reciproc, în spiritul relației speciale pe care o avem” a declarat Recean.

Cei doi premieri au convenit și acțiunile comune de implementare a programului național pentru următorii trei ani privind învățarea limbii române de către minoritățile etnice din R. Moldova.

Președintele Maia Sandu a promulgat legea prin care limba de stat este limba română. Punct! Azi am convenit cu premierul Ciucă acțiunile comune pentru învățarea limbii române de minoritățile naționale, inclusiv pentru adulți” a declarat Recean.

Acesta a mai vorbit și despre extinderea relațiilor economice dintre România și R. Moldova, sectoarele principale fiind energia, tehnologiile informaționale, turismul, telecomunicațiile, serviciile financiar bancare și integrarea piețelor de capital.

”Vom extinde infrastructura de interconectare. În mai lansăm circulația pe podul de pontoane Leova-Bumbăta. Urmează modernizarea altor trei poduri. Muncim pentru creșterea capacității de interconectare a rețelelor electrice. Cetățenii vor simți beneficiile colaborării cu Bucureștiul. Numeroasele proiecte finanțate de România, prin care condițiile de viață devin mai bune, sunt deja cunoscute: burse pentru studenți, SMURD, furnizarea resurselor energetice, asigurarea prosperității și securității” a notat Recean.

El a vorbit și despre cele 58 de proiecte de infrastructură din programul ”Satul European”, care vor fi valorificate imediat. Acestea vor fi finanțate cu 25 de milioane de euro, care reprezintă prima etapă a acordului de asistență nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro, oferită de România. Potrivit lui Recean, ”nu există localitate în R. Moldova care să nu aibă o prezență românească, iar acest lucru va fi în creștere”.

Premierul a evocat provocările de securitate cu care se confruntă R. Moldova și a vorbit și despre problema transnistreană în contextul integrării europene.

Prioritatea strategică este accelerarea reformelor pentru aderarea la UE până în 2030. Strategic, România este partenerul nostru care ne ajută să deschidem ușile cancelariilor europene. România deja răspunde necesităților imediate și strategice ale R. Moldova. Facem față tuturor atacurilor hibride fără precedent și continua să asigure pacea. Instituțiile sunt capabile să prevină orice tentativă de destabilizare. Reglementarea conflictului transnistrean se va face prin mijloace pașnice. Acest lucru deja se întâmplă. Nu există o agendă contrapusă UE vs. reglementarea conflictului transnistrean” a mai notat Recean.

Iar premierul Nicolae Ciucă a declarat că România a propus recent la nivel european crearea unui regim de sancţiuni pentru contracararea acţiunilor de destabilizare a R. Moldova.

Continuăm demersurile în această direcţie şi vom lucra îndeaproape cu Guvernul de la Chişinău, cu statele membre UE şi cu instituţiile europene pentru transpunerea în practică a acestui obiectiv. Preşedintele Maia Sandu a expus în urmă cu aproape o săptămână, în Parlamentul de la Chişinău, o viziune clară şi ambiţioasă pentru reformarea statului şi aderarea la UE. R. Moldova a pornit ferm pe calea reformelor şi a integrării europene cu scopul de a oferi un trai bun cetăţenilor săi. Aveţi un obiectiv clar pe termen scurt, cel al îndeplinirii recomandărilor Comisiei Europene şi al începerii negocierilor de aderare” a notat Ciucă.

Premierul român a menţionat că procesul de integrare europeană ”nu este un drum uşor, dar este un efort necesar, benefic şi în care vă susţinem cu tărie”.

Nu există altă opţiune care să poată oferi cetăţenilor R. Moldova acces la libertate, stabilitate, prosperitate, la un trai în demnitate, decât integrarea în Uniunea Europeană. Salut curajul şi determinarea autorităţilor pentru a avansa pe acest palier. Cunoaştem din proprie experienţă că nu este un drum simplu şi nici lipsit de provocări. Cred însă cu tărie în voinţa politică a Guvernului R. Moldova, în capacitatea colegilor de la Chişinău de a găsi soluţii durabile şi echilibrate care să reaşeze pe temelii corecte sistemul de justiţie, în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova” a precizat Ciucă. 

Şeful Executivului de la București a salutat deschiderea instituţiilor din R. Moldova, centrale şi locale, pentru consolidarea legăturilor profunde dintre malurile Prutului.

Vedem aceste demersuri solide în România, prin sprijin politic la toate nivelurile, vocal, sincer şi activ pentru accelerarea procesului de integrare a R. Moldova în UE. Prin asistenţă concretă sub formă de asistenţă financiară nerambursabilă, prin furnizarea de energie electrică, prin alocări de păcură şi alte produse energetice, prin valorificarea gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău, prin transfer de expertiză şi alte forme de sprijin. Vedem, deopotrivă, aceeaşi deschidere şi abordare sinceră din partea R. Moldova faţă de întărirea relaţiilor fireşti, profunde, între Bucureşti şi Chişinău. Măsurile dumneavoastră curajoase care vizează restabilirea adevărului istoric şi ştiinţific, precum şi repararea unor nedreptăţi din perioada sovietică, reconfirmă comunitatea de limbă, istorie şi cultură dintre România şi R. Moldova, precum şi profunzimea legăturilor noastre spirituale”, a subliniat Ciucă.

La final, premierul român a declarat că R. Moldova se bucură de un capital de simpatie fără precedent la nivel european şi internaţional, iar acesta trebuie în continuare fructificat pentru a construi o Republică Moldova mai sigură, mai prosperă şi europeană.

R. Moldova se bucură de un capital de simpatie fără precedent la nivel european. Trebuie valorificat pentru a transforma R. Moldova într-un stat furnizor de stabilitate în regiune, în interesul cetăţenilor săi şi deopotrivă al Uniunii Europene. Vă asigur, domnule Prim-ministru, că Guvernul României va fi alături de Guvernul Republicii Moldova în eforturile de îndeplinire a obiectivelor asumate” a conchis Ciucă.