Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu Directoarea Biroului regional PNUD pentru Europa și CSI, Ivana Živković, aflată în vizită de lucru la Chișinău și cu Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Dima Al-Khatib.  

Discuția a vizat programele desfășurate de PNUD în Republica Moldova în diverse domenii. Șeful statului a mulțumit pentru ajutorul oferit în depășirea dificultăților provocate de pandemia de COVID-19, de criza energetică și cea a refugiaților. 

Totodată, Maia Sandu și-a exprimat aprecierea față de activitatea Reprezentantei rezidente, Dima Al-Khatib, care își încheie mandatul în țara noastră și i-a urat mult succes.