Președintele Platformei „Demnitate și Adevăr”, Dinu Plîngău, reacționează după achitarea în instanța de judecată a lui Dorin Damir, finul fostului lider PDM Vlad Plahotniuc, într-un dosar privind șantajul și amestecul în înfăptuirea justiției. Plîngău susține că această situație demonstrează existența unui război intern între diferite grupări de influență, fiind achitate „cele mai odioase persoane” și fără să existe vreun dosar de rezonanță finalizat.

Unii de la Chișinău continuă să ne mintă pe noi și să se mintă pe ei despre faptul că reforma justiției e beton. În același timp, vedem un război intern între diferite grupări de influență, pe bandă rulantă sunt achitate cele mai odioase persoane, nu avem niciun dosar de rezonanță finalizat, concursuri trucate, iar evaluarea s-a împotmolit. Azi îl vedem achitat pe Dorin Damir, ceva timp în urmă au fost achitați participanții în dosarul Laundromat și-n așa ritm nu-i departe timpul când îi vom vedea achitați pe Plahotniuc, Șor și nici nu mai spun de Dodon. Tot ce am văzut timp de un an a fost circ și show pentru televizor”, a scris Dinu Plîngău pe pagina sa de Facebook.

Plîngău susține că oamenii care știu să se folosească de haos se simt acum mai comod ca niciodată. Liderul Platformei DA este încrezător că reforma justiției deocamdată nu a eșuat, însă în lipsa conștentizării unor fapte ar putea apărea și alte achitări în instanță.

A eșuat reforma? Eu sper că încă nu, doar că trebuie ca principalii responsabili să-și recunoască vina, să se îndepărteze de oameni ca Musteață sau de locotenenții lui Morari. Altfel, v-o spun cu toată responsabilitatea, urmează noi achitări și compromiteri de dosare. În al doilea rând, responsabilii de justiție trebuie să se consulte nu doar cu ONG-urile afiliate politic și care nu îndrăznesc din varii motive să le spună adevărul, dar să atragă oameni care pot veni cu o critică constructivă și să asigure mai multă transparență. Oameni care au capacitatea să spună: ,,Așa nu””, a menționat Plîngău.

Justificările despre „intenții bune” și „greșeli întâmplătoare” au devenit obositoare iar prețul toleranței- prea mare, mai scrie Plângău. Liderul Platformei DA vine și cu uenle sugestii, fiind ferm pe poziție că fără încredere și transparență, reforma justiției este sortită eșecului sau va fi lovită de o contrareformă.

Ce e de făcut:

1. Acceptarea eșecurilor, măcar și-n privat.
2. Accelerarea preveting-ului.
3. Inițierea unor consultări publice, asigurând transparență pe marginea reformei justiției cu atragerea vocilor care pot aduce expertiză și critică constructivă. Distanțarea de aliații vechi din justiție”, a sugerat Plîngău.

Amintim că, recent, Judecătoria Chișinău l-a achitat pe Dorin Damir, președintele Asociației FEA și finul fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc, în dosarul „Proimobil”, în care acesta a fost acuzat de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală. De menționat că Damir a fost acuzat de tentativa de preluare a companiei „Proimobil”, conduse de omul de afaceri Vlad Musteață.

Deschide și: DOC // Finul lui Vlad Plahotniuc, Dorin Damir, achitat într-un dosar de șantaj