Ședința extraordinară a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP)a fost din amânată din același motiv - lipsă de cvorum. Precum a precizat președintele CSP, Angela Motuzoc, în cadrul ședinței de astăzi, 28 ianuarie, urmau să fie discutate mai multe subiecte, printre care acordarea distincțiilor cu prilejul celei de-a 31-a aniversări de la constituirea Procuraturii R. Moldova, dar și cererea cu privire la suspendarea și anularea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror al PCCOCS.

Totodată, președintele CSP, a menționat că pe ordinea zi a ședinței se aflau Cererea prealabilă înaintată de către domnul Eduard Bulat privind suspendarea și anularea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror -șef al PCCOCS, precum și Cererea prealabilă înaintată de către domnul Eugeniu Rurac privind anularea Hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor  de constituire a Comisiei pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef a PCCCOCS.

Ședința de astăzi a fost amânată pentru data de 31 ianuarie, ora 14.00.

Reamintim că, anterior, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a solicitat anularea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale

DESCHIDE ȘI: Consiliul Superior al Procurorilor îi răspunde lui Litvinenco: Motivele invocate nu au suport factologic și conținut juridic