Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat în unanimitate rezoluția pe Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, care a declarat, într-o postare pe Facebook, că acesta este cel mai pozitiv document de când R. Moldova a devenit membră a Consiliului Europei.

Acum câteva minute, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat unanim rezoluția privind onorarea obligațiunilor și angajamentelor Republicii Moldova în cadrul procesului de monitorizare. Cea mai pozitivă și încurajatoare rezoluție din cei 27 de ani de când Moldova a devenit membră a Consiliului Europei. În lipsa oricăror amendamente, fapt ce denotă calitatea excelentă a raportului, această rezoluție oferă un fundament solid pentru a începe demersurile de a trece la etapa de post-monitorizare în viitorul apropiat. Progresul Republicii Moldova în domeniul reformelor, în pofida tuturor dificultăților, este apreciat de comunitatea Europeană. Moldova reușește!” a scris Popșoi.

În raportul APCE este indicat că Adunarea susține reformarea justiției în R. Moldova și apreciază cooperarea Chișinăului cu instituțiile consiliului: Comisia de la Veneția și Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

În același timp, APCE salută instituirea procesului de prevetting pentru viitorii membri ai CSM și CSP. 

Cu privire la investigațiile în curs asupra Partidului ȘOR, Adunarea cere o anchetă serioasă privind sursele de finanțare și acțiunile subversive și recomandă Chișinăului să ia în calcul opinia Comisiei de la Veneția la examinarea caracterului neconstituțional al acestei formațiuni.

Raportul APCE mai laudă progresele înregistrate de R. Moldova în combaterea corupției.