Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a marcat Ziua Unirii Principatelor Române prin distribuirea de panglici tricolore. Acțiunea a reunit organizațiile de tineret și cea municipală și a avut loc în piața cu același nume din sectorul Buiucani al Capitalei. 

Cu această ocazie, CUB și-a asumat ca obiectiv pentru următorul ciclu electoral la nivel local instaurarea unui monument al domnitorului Alexandru Ioan Cuza în Piața Unirii Principatelor.

Este un demers pe cât de adecvat, pe atât de potrivit pentru acest spațiu, pornind de la numele acestei piețe, dar este și un demers arhitectural, care va schimba în bine aspectul acestei piețe. Suntem siguri că cetățenii sectorului Buiucani al Capitalei și nu doar vor susține acest obiectiv” a declarat președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu.

Iar membrul CUB, Ion Terguță, a declarat că Unirea Principatelor este un exemplu pentru politicieni în primul rând, care ar trebui să învețe că soluții există întotdeauna. Potrivit lui, contează unde le cauți și ce scopuri îți propui. Ar fi extraordinar ca națiunea română să învețe să profite de exemplele istoriei sale, a conchis membrul CUB. 

În Chișinău există un bust al domnitorului Alexandru Ioan Cuza în sectorul Botonica pe strada care-i poartă numele.