Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a discutat ieri, 5 decembrie, la Washington cu Președintele Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Nancy Pelosi. Oficialii au discutat despre dificultățile pe care le întâmpină R. Moldova și întreaga regiune din cauza războiului Rusiei contra Ucrainei, dar și despre soluțiile pentru a face față actualelor crize.

„Am subliniat importanța sprijinului SUA pentru consolidarea democrației în țara noastră și pentru avansarea reformelor, în special după ce am devenit stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Am vorbit, de asemenea, despre riscurile de securitate regională și despre impactul crizei energetice asupra cetățenilor noștri și a economiei țării, și am spus că parteneriatul american este esențial pentru a le face față”, a spus Maia Sandu.

Pe final, Maia Sandu i-a transmis oficialului american aprecierea pentru experiența sa de peste trei decenii în politica americană, timp pe care l-a dedicat protecției și consolidării democrației în lume.