FOTO // Maia Sandu și-a început vizita în SUA. Șeful statului, întâmpinată de administratorul USAID
20:23, 05 Decembrie 2022

Președintele R.Moldova, Maia Sandu, și-a început vizita de lucru în Statele Unite ale Americii. Șeful statului a fost întâmpinată de administratorul USAID, Samantha Power, chiar în fața sediului instituției.
De menționat că Maia Sandu se va afla în SUA în perioada 5-7 decembrie. Liderul de la Chișinău va participa la Conferința Internațională Anticorupție, în cadrul Summitului pentru Democrație.
De asemenea, șeful statului va avea întrevederi bilaterale și se va întâlni cu reprezentanții diasporei moldovenești din Statele Unite.