Ucraina interzice, începând cu ziua de 20 mai, tranzitul prin teritoriul și granița sa a produselor alimentare care urmează să ajungă în Transnistria, dacă aceste produse nu vor avea acceptul și certificatele de rigoare emise de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor de la Chișinău. Anunțul a fost făcut de către pretinsul ministru al agriculturii, Efim Koval, în cadrul ședinței Consiliului de Securitate de la Tiraspol.

Potrivit acestuia, pretinsul minister al agriculturii a primit o scrisoare de la Serviciul fitosanitar și veterinar al Ucrainei în care se vorbește despre interzicerea tranzitului a produselor alimentare. În document se vorbește că tranzitul produselor alimentare spre Transnistria se va realiza doar cu acordul și certificatele de rigoare emise de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), transmite Novosti PMR

Inițiatorul acestor măsuri este Direcția generală a apărării contraspionaj în domeniul economic al SBU. SBU le-a comunicat „oficialilor” de la Tiraspol că aceste măsuri vor contribui la „localizarea amenințărilor la adresa securității statului”.

Toate permisele de tranzit a produselor alimentare spre direcția transnistreană prin teritoriul ucrainean oferite înainte de 20 mai vor fi considerate nule. Cu toate acestea, potrivit lui Efim Koval, doar în primele luni ale anului 2017 au fost depuse 83 de cereri pentru tranzitul pe teritoriul ucrainean a mărfurilor care se supun controlului fitosanitar și veterinar. În acest an, prin segmentul transnistrean al graniței moldo-ucrainene, au fost transportate peste 6000 de tone de produse alimentare.

„Luând în considerare dependența noastră de produsele alimentare străine, problema este foarte serioasă”, a menționat pretinsul ministru.

Potrivit acestuia, interdicția poate fi aplicată și față de produsele ucrainene, nu doar față de cele care tranzitează teritoriul ucrainean.