26 July, 2017

Ministrul de externe a avut o întrevedere cu omologul său danez

Astăzi, 19 mai curent, la Nicosia, Cipru, în marja celei de-a 127-a Sesiuni a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur a avut o întrevedere cu omologul său danez, Anders Samuelsen. 

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii privind agenda relaţiilor bilaterale moldo-daneze şi perspectivele avansării acestora. 

Ministrul Galbur a adus mulţumiri guvernului Danemarcei pentru asistenţa valoroasă acordată Republicii Moldova în implementarea reformelor, oficialul danez fiind informat despre evoluţiile politice şi economice din ţara noastră, precum și despre situația regională, inclusiv cele mai recente evoluții în dosarul transnistrean. 

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre cooperarea dintre cele două țări în cadrul organizațiilor internaționale.