Membrii Consiliului Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate s-au întrunit în ședință. Potrivit unui anunț al formațiunii, membrii PAS discută mai multe subiecte ce țin de situația politică din R.Moldova, dar și de situația din regiune.

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a precizat că în cadrul ședinței este abordat și subiectul privind actul guvernării și ce trebuie de întreprins pentru ca acesta să fie eficientizat.

Deși multe lucruri s-au făcut și se fac pentru restul mandatului de patru ani încă multe trebuie făcute”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a mai menționat că reformele în justiție, abia la începutul lor, au unit deja grupările oligarhice împotriva guvernării și parcursului european al Republicii Moldova, însă PAS rămâne consolidat.

Unitatea noastră este coșmarul cel mai mare pentru grupările oligarhice antipopulare” a adăugat Litvinenco.